Barroso a fost în Statele Unite. Acolo a lăudat excelentele relaţii economice între SUA şi UE. Pentru a fi mai convingător, Barroso a oferit cifre şi date. Dar nu cifrele şi datele cuprinse în buletinul trimestrial al Comisiei Europene. Jose Manuel Barroso le-a spus studenţilor de la Princeton University că totalul investiţiilor americane în Uniunea Europeană este de trei ori mai mare decât în întreaga Asie. Dar nu le-a spus că şomajul în Uniunea Europeană se află într-o continuă creştere, afectând peste 25 de milioane de europeni. Nu le-a spus că rata şomajului a crescut în 17 state membre, sau că disparităţile s-au adâncit din nou între cele mai performante state membre ale UE, pe de o parte, şi ţările „periferice”, pe de altă parte. Barroso a omis să le spună studenţilor americani că şomajul în rândul tinerilor a atins un nivel dramatic, iar în unele state membre s-au înregistrat rate ale şomajului de peste 25%. El a vorbit doar despre nişte investiţii care sunt concentrate în câteva ţări ale UE. Dar cum ar fi putut Barroso să le spună studenţilor americani despre problemele reale din UE, când el este cel care a condus UE în această perioadă de criză. Şi dacă ne gândim mai bine, din America ne-am pricopsit cu o criză financiară venită direct de pe Wall Street în 2008 cu dedicaţie pentru Europa. Criza venită din cealaltă parte a Atlanticului a găsit o zonă euro, sub îndrumarea lui Barroso, plină de probleme şi datorii, care nu au făcut decât să adâncească, şi chiar să distrugă UE.