Rebelii acuză forțele ucrainene de noi bombardamente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rebelii acuză forțele ucrainene de noi bombardamente

Externe 10 Iunie 2016 / 16:44 331 accesări

Rebelii pro-ruși susțin că forțele ucrainene au bombardat, în cursul nopții de joi spre vineri, mai multe sate și orașe de pe teritoriul republicii autoproclamate de la Donețk. O sursă din cadrul forțelor de ordine de la Donețk a declarat că trupele regimului de la Kiev au bombardat Sakhanka, Kominternovo, Leninskoye, Gorlovka, punctul de control de la Yasinovataya, Mineralnoye, Staromikhailovka și Dokuchaevsk, trăgând 140 de proiectile de mortier. În noaptea de 9 iunie, trupele ucrainene au declanșat un puternic baraj de artilerie, care a lovit ținte în zona localităților Donețk, Makeevka, Yasinovataya și Dokuchaevsk. Un civil a murit și 15 au fost răniți, iar 44 de clădiri și două mine de cărbune au fost avariate, informează agenția rusă TASS.

Pe 29 aprilie, membrii Grupului de Contact pentru criza din Ucraina au căzut de acord pentru implementarea unui nou armistițiu, care a intrat în vigoare la 30 aprilie. Însă ambele părți implicate în conflict continuă să se acuze reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului. SUA pun presiune în vederea implementării acordului de pace dintre Rusia şi Ucraina, înainte ca preşedintele Barack Obama să-şi încheie mandatul, în 2017, a declarat, joi, un consilier pe probleme de securitate, Susan Rice. Aceasta, care coordonează politicile extrene de la Casa Albă, susţine că există posibilitatea ca acordul de la Minsk să fie implementat până la finalul acestui an, oficialii americani intensificându-şi colaborarea cu omologii francezi şi germani, garanţi ai acordului de la Minsk semnat în februarie 2015.

Peste 9.000 de persoane au murit în confruntările dintre rebeli şi forţele ucrainene, izbucnite din aprilie 2014. SUA și UE au rămas pe poziţii ferme în privinţa sancţiunilor economice impuse Rusiei, solicitând implementarea măsurilor de securitate şi organizarea de reforme electorale de către Guvernul de la Kiev în cadrul acordului de la Minsk. Liderii UE vor decide dacă vor prelungi sancţiunile aplicate Rusiei în cadrul unui summit la finalul lunii.

Taguri articol


12