Rebelii libieni, dezamăgiţi de intervenţia NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rebelii libieni, dezamăgiţi de intervenţia NATO

Externe 07 Aprilie 2011 / 00:00 611 accesări

Comandantul libian rebel, generalul Abdul Fattah Younis, a acuzat NATO că nu face nimic, în timp ce forţele pro-Gaddafi ucid oameni la Misrata. Generalul Younis, care a fost ministrul de Interne al lui Gaddafi, înainte de a se alătura rebelilor, în februarie, s-a plâns de procesele birocratice greoaie ce au făcut ca Alianţa să răspundă cu o întârziere de câteva ore la evenimentele de pe teren. NATO a declarat că atacurile sale au redus capacităţile militare ale lui Gaddafi cu aproape o treime dar forţele liderului libian ar fi mutat arme în zone cu populaţie civilă, pentru a împiedica raidurile aeriene. Pentagonul a confirmat că şi-a încheiat misiunea de luptă, dar oferă în continuare susţinere NATO. NATO a dat asigurări că luptele din şi din jurul Misratei sunt prioritatea şi că îşi suplimentează misiunile de recunoaşte pentru a detecta ce se întâmplă la sol.

Un vas cu ţiţei a plecat, ieri, din portul libian Tobruk, fiind vorba despre primul export de acest gen realizat de forţele de opoziţie. Vasul, sub pavilion grec, poate transporta ţiţei în valoare de peste 100 de milioane de dolari. De la începutul revoltelor împotriva colonelului Muammar Gaddafi, în urmă cu aproape două luni, exporturile de petrol din Libia au scăzut semnificativ, ceea ce a dus la scumpirea acestui bun pe pieţele internaţionale.

Regimul libian a afirmat marţi seara că este dispus la un dialog cu rebelii, dacă aceştia depun armele, a declarat ministrul adjunct de Externe, Khaled Kaim. Potrivit lui, CNT format de rebeli nu reprezintă baza populară în Libia. El a precizat că vor exista garanţii pentru orice proces politic prin intermediul observatorilor Uniunii Africane (UA) şi ONU capabili să înlăture orice îndoială.

UE, adăpost pentru refugiaţii libieni. Comisia Europeană va cere statelor UE să primească refugiaţi din Libia. Peste 20.000 de imigranţi au sosit în Italia şi Malta, din ianuarie, dar majoritatea sunt imigranţi tunisieni, pe criterii economice, care nu s-au calificat pentru rămânerea în UE şi vor fi repatriaţi. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a cerut găzduirea în Europa a persoanelor care fug din cauza violenţelor din Libia dar acum sunt blocate la graniţe pentru că nu pot reveni în ţările de origine marcate de război, ca Somalia. Comisia este dispusă să ofere susţinere financiară statelor interesate, a precizat ea. De asemenea, a spus că CE ar putea cere activarea mecanismului de protecţie temporară UE. El se concentrează pe relocare, dar poate fi activat numai dacă o majoritate calificată a statelor UE decide că blocul se confruntă cu un aflux masiv de refugiaţi. Ţările vizate ar urma să garanteze cazare, perspectivă de angajare şi educaţie pentru imigranţi, pentru o perioadă de până la trei ani.

Taguri articol


12