Rebelii sirieni anunţă că vor suspenda negocierile de pace de la Astana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rebelii sirieni anunţă că vor suspenda negocierile de pace de la Astana

Externe 03 Ianuarie 2017 / 15:37 550 accesări

Mai multe grupuri de rebeli din Siria au anunţat că vor suspenda orice discuţie privind negocierile de pace prevăzute să aibă loc la Astana, ca răspuns la încălcările de către regim ale armistiţiului în vigoare de patru zile. ”Având în vedere că aceste încălcări continuă, facţiunile rebele anunţă îngheţarea oricăror discuţii legate de negocierile de la Astana”, au anunţat rebelii într-un comunicat, referindu-se la negocierile de pace care ar trebui să aibă loc la finalul lunii ianuarie, în Kazahstan.

Pe data de 28 decembrie, presa anunţa că Turcia și Rusia ar fi ajuns la un acord privind planul unui armistițiu care să fie implementat pe întreg teritoriul Siriei. Potrivit unei surse citate de agenţia turcă Anadolu, organizaţiile teroriste urmau să fie excluse de la acordul de încetare a focului. Sursa nu a precizat atunci ce grupări insurgente urmau a fi considerate teroriste. Un proces de pace negociat sub conducerea Rusiei și Turciei ar fi urmat să fie implementat dacă armistițiul rezista. Rusia, Turcia și alte părți implicate în conflictul din Siria au convenit ca viitoarele negocieri de pace privind această criză să aibă loc în capitala kazahă, Astana.



12