Recesiunea şi convergenţa, în atenţia Guvernului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recesiunea şi convergenţa, în atenţia Guvernului

Economie 26 Martie 2009 / 00:00 503 accesări

Guvernul României va fi sprijinit de Banca Mondială (BM), în următorii doi ani, pentru implementarea unui pachet de măsuri care să limiteze efectele recesiunii şi impactul crizei financiare asupra celor vulnerabili, se arată într-un comunicat al instituţiei. Sprijinul acordat de BM va viza trei domenii prioritare, respectiv reforma sectorului public, prin care se ţinteşte îmbunătăţirea transparenţei şi predictibilităţii cheltuielilor publice şi calitatea acestora, îmbunătăţirea protecţiei sociale (asistenţă socială şi pensii), prin care se va limita impactul crizei asupra celor vulnerabili, precum şi reforme în sectorul financiar, prin care se au în vedere stabilitatea pe termen lung şi restructurarea economiei. Potrivit reprezentantului Comisiei Europene, Filip Keereman, a doua tranşă a împrumutului acordat de BM va fi eliberată în 2010, “doar în condiţiile în care autorităţile vor înregistra progrese în ceea ce priveşte măsurile de reformă”. Reamintim că prima tranşă este aşteptată de ţara noastră în iulie 2009. Cu titlul de prioritate în viitorul apropiat, Guvernul României va trebui să prezinte o variantă revizuită a planului de convergenţă, pe baza căreia CE va face o evaluare şi va dispune măsurile necesare. \"În actualele condiţii avem nevoie de un program de convergenţă actualizat, care să reflecteze angajamentele incluse în planul de stabilizare şi ajustare economică agreat de autorităţile române\", a spus Amelia Torres, purtătoarea de cuvînt a comisarului pentru Economie şi Afaceri Monetare, Joaquin Almunia. Ea a mai precizat că după ce va fi prezentată noua variantă a programului de convergenţă, va fi efectuată o analiză în urma căreia Comisia va lua măsurile necesare din perspectiva Pactului de Stabilizare şi Convergenţă. \"Programul de convergenţă al României trebuie să fie modificat în primul rînd pentru că există o serie de angajamente care au intrat între timp în vigoare, cum ar fi de exemplu menţinerea deficitului bugetar pentru acest an la 5,1 %\", a concluzionat Torres.



12