“Rechinii”, motivaţi de Rambo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga I-20: FC Farul - Gloria Buzău

“Rechinii”, motivaţi de Rambo

Sport 22 Februarie 2008 / 00:00 864 accesări

După două luni de pauză, fotbalul de Liga I se întoarce la Constanţa, FC Farul lansîndu-se în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa pregătită de Ion Marin întîlneşte în această seară, de la ora 19.00, pe teren propriu, una dintre contracandidatele în lupta pentru menţinerea în prima ligă, Gloria Buzău, în etapa a 20-a. Aflată în subsolul clasamentului, formaţia de pe litoral nu are decît varianta victoriei, orice alt rezultat fiind considerat un dezastru. “Pentru noi este mai mult decît un retur şi voi munci împreună cu jucătorii pentru a salva onoarea şi imaginea acestui club. În momentul în care am decis să cobor în iarbă mi-am asumat riscuri mari şi cred că merit un pic de susţinere din partea suporterilor, pentru că nu fac lucrul asta decît pentru echipă, pentru club şi pentru oraş. În jocul cu Gloria nu luăm în calcul decît obţinerea celor trei puncte”, a declarat antrenorul constănţean. “Săpăligă” a găsit o metodă de a-şi motiva elevii, ducîndu-i ieri la cinematograf pentru a viziona filmul “Rambo 4”. “Poate că vom lua ceva din agresivitatea şi puterea de luptă a acestui personaj. Avem nevoie de un spirit de războinic pentru a învinge Gloria Buzău şi acest film ne va încărca bateriile. Vom fi adevăraţi Rambo pe teren, astfel că punctele trebuie să ajungă la noi”, a declarat fundaşul Ion Barbu.

De partea cealaltă, buzoienii au sosit la Constanţa ieri dimineaţă şi au efectuat un antrenament pe Stadionul „ITC”. Chiar dacă a primit întăriri de la Steaua pe ultima sută de metri, antrenorul Ştefan Stoica pare decis să-l folosească titular doar pe nigerianul Dino Eze, urmînd ca Bicfalvi şi Ninu să ia loc pe banca de rezerve.

Formaţiile probabile - Farul (antrenor Ion Marin): Vlas - Băcilă, I. Barbu, Şchiopu, L. Florea - Todoran, Pătraşcu, Voiculeţ - Chico, Gerlem - E. Nanu; Gloria (antrenor Ştefan Stoica): Mincă - Ochincă, Al. Tudose, Gheorghiţă, Eze - Paleacu, Vlaicu, Şuleap, Liţu - Cl. Ionescu, Fl. Simion. Arbitri: Alexandru Deaconu - Adrian Vidan şi Vasile Marinescu (toţi din Bucureşti).

Şi Dinamo joacă azi

Programul etapei - vineri, 22 februarie: FC FARUL - Gloria Buzău (ora 19.00, Telesport); Dinamo - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 20.30, Kanal D); sîmbătă, 23 februarie: FC Vaslui - Dacia Mioveni (ora 14.30, Telesport); Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi (ora 16.00, TVR 1); Rapid - U. Cluj (ora 18.30, Naţional TV); CFR Cluj - U. Craiova (ora 20.45, Antena 1); duminică, 24 februarie: UTA - Gloria Bistriţa (ora 14.30, Telesport); Pandurii Tg. Jiu - Poli Timişoara (ora 18.30, Naţional TV); Poli Iaşi - Steaua (ora 20.30, Kanal D).

Clasament

1. CFR Cluj 19 14 4 1 32-12 46 (+16)

2. Rapid 19 12 5 2 32-14 41 (+14)

3. Unirea Urziceni 19 11 5 3 25-14 38 (+8)

4. Steaua 19 11 5 3 20-10 38 (+8)

5. Poli Timişoara 19 10 5 4 37-27 35 (+8)

6. Dinamo 19 9 5 5 30-18 32 (+5)

7. FC Vaslui 19 8 7 4 29-20 31 (+4)

8. Gloria Bistriţa 19 7 4 8 23-28 25 (-2)

9. Oţelul Galaţi 19 8 1 10 29-38 25 (-2)

10. Gloria Buzău 19 6 3 10 21-34 21 (-9)

11. U. Craiova 19 6 2 11 19-25 20 (-10)

12. Dacia Mioveni 19 5 5 9 18-24 20 (-7)

13. Ceahlăul 19 6 2 11 19-26 20 (-10)

14. Poli Iaşi 19 5 4 10 20-26 19 (-11)

15. UTA 19 4 6 9 17-24 18 (-9)

16. FC FARUL 19 4 5 10 11-23 17 (-13)

17. Pandurii Tg. Jiu 19 3 6 10 19-27 15 (-15)

18. U. Cluj 19 1 8 10 21-32 10 (-16)



12