“Rechinii”, victorioşi în primul amical de la Kaprun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Rechinii”, victorioşi în primul amical de la Kaprun

Sport 19 Iunie 2008 / 00:00 742 accesări

Aflată de luni în cantonament în Austria, la Kaprun, FC Farul a disputat ieri prima partidă de verificare. Formaţia pregătită de Ion Marin a dat piept cu echipa ucraineană de primă ligă Tavria Simferopol, aflată şi ea într-un stagiu de pregătire în Austria. Fără Ben Teekloh, aflat la naţionala Liberiei, şi Dinu Todoran, transferat la Unirea Urziceni, “Săpăligă” a început cu un “11” experimental: Vlas - Farmache, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - R. Iancu, Pătraşcu, M. Nae, Voiculeţ - T. Moldovan, E. Nanu. Constănţeni au dominat ostilităţile în prima repriză şi au intrat în avantaj la cabine, după golul marcat, în min. 23, de Voiculeţ. La reluare, tehnicianul constănţean a făcut numeroase schimbări, dar, chiar şi aşa, tot FC Farul a fost la cîrma jocului. Astfel, în min. 70, Gosic a majorat avantajul “rechinilor”, care s-au impus în cele din urmă cu 2-0. Pe parcursul partidei, Ion Marin a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie, folosindu-i şi pe Curcă, Băcilă, Bubuleandră, Mendy, Pîrvu, Păcuraru, Matei, Fatai, D. Florea, Alibec, Gosic şi Chico. La întîlnirea cu ucrainienii au debutul în tricoul “alb-albastru” şi cele două achiziţii din această vară, Roberto Iancu şi Lucian Pîrvu.

Următorul meci amical al constănţenilor, programat în stagiul de pregătire din Austria, se va disputa astăzi, de la ora 17.00, împotriva ruşilor de la Rubin Kazan. De dumincă, formaţia constănţeană va participa la un patrulater, alături de Austria Viena, Dnepr Dnepropetrovsk şi Saturn Moscova.



12