PROGRAM DE SUCCES Chiar dacă învăţământul este obligatoriu, efortul pe care îl fac famiile din mediul rural de a-şi trimite copiii la şcoală este imens, pentru că achiziţionarea rechizitelor şi a celor necesare este mult prea costisitoare, mai ales în această perioadă în care tot mai mulţi români abia îşi duc traiul zilnic. În atari condiţii, pentru a întinde o mână de ajutor famiilor din mediul rural, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a aplicat un program privind acordarea de ghiozdane cu rechizite şcolare tuturor preşcolarilor şi elevilor claselor I - VIII. Aflat în al şaselea an consecutiv, programul CJC se derulează în mai multe localităţi din judeţ, ieri desfăşurându-se o nouă etapă de împărţire a acestor ghiozdane cu rechizite. Bucuria primirii acestor daruri a putut fi văzută, ieri, pe chipurile copiilor din 12 localităţi constănţene, printre cei fericiţi numărându-se şi cei 737 de preşcolari şi elevi din comuna Ostrov. Aceştia au luat cu asalt Casa de Cultură din Ostrov, pentru a-şi primi rechizitele chiar din partea preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Cu această ocazie, şeful autorităţii judeţene i-a asigurat pe copii de tot sprijinul său şi al CJC. „Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a-i ajuta pe elevii din judeţ, în speranţa că aceştia vor prelua, într-o bună zi, frâiele ţării. De aceea, vom continua cu programele CJC privind dotarea şcolilor cu calculatoare, oferirea burselor de merit şi a rechizitelor sau de vizitare a obiectivelor turistice şi istorice”, spus Nicuşor Constantinescu.
AJUTOR La rândul său, primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, a spus că pentru mulţi părinţi, care nu au venituri sau loc de muncă, ajutorul dat de CJC este o binecuvântare. „Caietele sunt din ce în ce mai scumpe, iar fără ele copiii nu pot merge la şcoală. Şi trusa de geometrie primită le este utilă elevilor, indiferent de clasă. În plus, programul privind distribuirea de rechizite este important pentru copii, pentru că, în felul acesta, elevii sunt motivaţi să înveţe mai bine“, a declarat Dragomir. În total, primesc rechizite 34.000 de şcolari şi preşcolari din şcolile şi grădiniţele din mediul rural constănţean, iar programele destinate copiilor vor continua în perioada următoare.