Rechizitoriu plin de lacune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rechizitoriu plin de lacune

Eveniment 08 Octombrie 2008 / 00:00 815 accesări

Pe rolul Tribunalului Constanţa se află de aproape un an dosarul în care şase indivizi sînt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Ion Ciolan, Mihai Narcis Negoiţă, Remus Cornel Buştiuc, Chiosea Stelică, Denis Mutalîp şi Mihai-Matanie Ciprian au fost arestaţi şi puşi în libertate după opt luni. Ieri, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, restituirea cauzei la Parchet pe motiv că rechizitoriul ar avea mai multe lacune. Avocaţii celor şase acuzaţi au cerut şi ei restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. Apărătorii au susţinut că acuzaţiile aduse clienţilor pe care îi reprezintă sînt nereale, că actul de inculpare nu reţine nimic concret la adresa inculpaţilor, iar prejudiciul nu a fost stabilit cu exactitate. Instanţa urmează să se pronunţe în cursul zilei de azi. În actul de inculpare, procurorii susţin că inculpaţii au tras un tun bancar de 800.000 lei. În perioada ianuarie 2006 - 2008, Ciolan a racolat cîteva persoane fără ocupaţie din Mangalia şi din comunele limitrofe, pe care le-a convins să încheie contracte de creditare la anumite bănci, în baza unor documente false. Ciolan le-a procurat contracte de muncă cu ştampila ITM, adeverinţe de venit şi, cu ajutorul funcţionarilor bancari, a scos aproape 400.000 lei din unităţi bancare constănţene. Negoiţă a avut un rol mai activ, în sensul că el era cel care completa actele cu date nereale, se dădea drept patronul firmelor false la care erau “angajaţi” complicii şi ţinea legătura cu membrii grupării. Buştiuc ar fi racolat direct oamenii şi ar fi falsificat toate documentele pe calculator. Chiosea este cel care a convins persoanele ce luau credite să intre în afacere, în schimbul unor sume de bani.



12