Rechizitoriul interopilor acuzaţi de şantaj, viciat de o semnătură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rechizitoriul interopilor acuzaţi de şantaj, viciat de o semnătură

Eveniment 31 Octombrie 2008 / 00:00 1042 accesări

Judecătoria Constanţa a avut ieri un nou termen în procesul interlopilor Emurla Sunan, zis „Sunai”, de 32 de ani, şi Ciprian Ţurcan, de 31 de ani, şi al nepoatei lui „Săceanu”, Sevilen Iaşar. Cînd toată lumea se aştepta ca dosarul să se apropie de final, avocaţii au venit cu o cerere surpriză, care a iscat controverse în sala de judecată. „Solicit restituirea cauzei la Parchet deoarece rechizitoriul nu are semnătura prim-procurorului. Procurorul care s-a ocupat de caz avea obligaţia de a prezenta actul de inculpare procurorului şef pentru verificarea temeiniciei şi legalităţii actului de sesizare a instanţei!”, a susţinut avocatul inculpaţilor. După ample dezbateri, în care judecătorul a studiat fiecare filă a dosarului, semnăturile care apar în el şi le-a comparat cu altele din celelalte dosare ce se aflau pe masă, toată lumea a ajuns la concluzia că avocaţii au dreptate. „Este clar că nu prim- procurorul a semnat rechizitoriul, ci adjunctul său, aşa că vom emite o adresă către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Constanţa, pentru a preciza dacă, în acea perioadă, prim-procurorul Ştefan Valentin se afla în concediu, iar prim-procurorul adjunct Raluca Ceauşu avea delegaţie de înlocuire, aşa cum prevede regulamentul de ordine interioară”, a decis instanţa. Reamintim că cei trei au fost arestaţi pentru şantaj însă, în urmă cu opt luni, au fost puşi în libertate. Potrivit procurorilor, în luna octombrie 2007, Emurla, Ţurcan şi Sevilen au mers la o agenţie imobiliară de pe bd. Al. Lăpuşneanu şi l-au ameninţat pe Valentin Zainea, administratorul firmei, că îl vor ucide dacă nu le dă suma de 3.000 de euro. Cei trei i-ar fi zis bărbatului că trebuie să plătească această sumă pentru că, în noaptea de 26 spre 27 septembrie, ar fi violat-o pe tînără. Anchetatorii spun că, a doua zi, cei trei au revenit la agenţia imobiliară şi, după ce i-au încuiat pe toţi angajaţii firmei în sediu, şi-au reluat ameninţările, de data aceasta cerîndu-i lui Valentin Zainea doar 1.500 de euro. Speriat, administratorul agenţiei le-a dat acestora suma de 300 de euro, rugîndu-i să revină a doua zi pentru a „încasa” ceilalţi 1.200 de euro. Vărul acestuia, George Ghevreg, a fost cel care a făcut denunţul la Poliţie, povestind că interlopii au vrut să le demonstreze cît de serioşi sînt. El a spus că aceştia l-au ţinut de mîini în timp ce Sevilen Iaşar l-a tăiat pe obrazul stîng cu un cuţit. Sunan şi Ţurcan, membri ai grupării interlope “Spaniolu”, au fost reţinuţi în urma unui flagrant pus la cale de poliţiştii constănţeni chiar în sediul agenţiei imobiliare. Ciprian Ţurcan şi Emurla Sunan au intrat în agenţie şi au luat de la victima lor suma de 1.200 de euro, în bancnote de cîte 50 de euro, care fuseseră marcate cu substanţă fluorescentă. Oamenii legii au pătruns imediat în încăpere, i-au imobilizat pe cei doi interlopi şi, în urma percheziţiei corporale, au găsit asupra lor banii folosiţi pentru flagrant. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 6 noiembrie, cînd instanţa speră să primească un răspuns de la Parchet în legătură cu legalitatea actului de sesizare.



12