O reclamă destinată să descurajeze atentatele sinucigaşe cu bombă în Irak a fost filmată la sfîrşitul săptămînii trecute, la Los Angeles, în cadrul unei campanii finanţate de personalităţi irakiene. Filmul cu o durată de 60 de secunde prezintă un atentat sinucigaş cu bombă, într-o piaţă din Bagdad, soldat cu 200 de morţi şi raniţi, urmînd să fie difuzat de televiziunea irakiană peste cîteva săptămîni.
Filmul va surprinde momentele dinainte, din timpul şi de după atentat, iar realizarea lui va costa un milion de dolari, fiind finanţată de un grup de academicieni, oameni de afaceri şi activişti din Irak şi din străinătate. Aproape 200 de actori, majoritatea americani, vor participa la realizarea filmului. Unul dintre directorii companiei de producţie ce va realiza filmul consideră că are o responsabilitate imensă. Peste 35.000 de civili au murit în Irak de la începutul războiului, în 2003, sute dintre aceştia în atacuri sinucigaşe.