Un constănţean de 26 de ani este cercetat în libertate de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de întreţinere de relaţii sexuale cu un minor. El a ajuns în faţa anchetatorilor după ce o adolescentă de 13 ani l-a reclamat, miercuri, că ar fi violat-o pe plaja Trei Papuci, din Constanţa. Adolescenta le-a declarat anchetatorilor că s-a întâlnit cu agresorul, miercuri după-amiază, în zona Delfinariu. „Eu o cunoşteam pe verişoara lui, iar pe el îl ştiam de câteva zile. Ne-am întâlnit din întâmplare şi mi-a propus să mergem să ne plimbăm pe plajă. Verişoara lui a spus că se duce să cumpere peşte şi vine după aceea şi ea acolo. Am plecat pe jos, iar când am ajuns pe plajă, m-a trântit în boscheţi şi m-a violat. Mi-a dat cu piciorul în cap, în burtă, m-a ameninţat cu un cuţit şi mi-a spus că dacă spun ceva mă omoară şi vine peste mine în casă”, a declarat victima. Mai mult decât atât, adolescenta susţine că pe plajă erau mai multe persoane însă nimeni nu a intervenit să o ajute deşi ar fi strigat după ajutor. Victima a mai precizat că după ce au plecat de pe plajă, băiatul a dus-o la el acasă. „Când am ajuns la el acasă, a făcut scandal şi a bătut-o pe mama lui, iar pe mine m-a ameninţat din nou. De acolo am plecat cu fratele lui, care m-a lăsat la Secţia 3 Poliţie, unde am depus o plângere”, a mai spus victima. Ea s-a cam încurcat în declaraţii pentru că ieri a susţinut că marţi (n.r. - cu o zi înainte de presupusul viol) ar fi fost la o sală de Jocuri electronice din Mamaia şi a pierdut ultimul autobuz spre casă. Ea a povestit cu seninătate că nu şi-a sunat părinţii şi nici nu a luat un taxi, ci a petrecut noaptea la Hotelul Histria, unde ar fi luat o cameră cu toate că nu are încă carte de identitate.
CERCETAT ÎN LIBERTATE Miercuri după-amiază, Lucian Dragoş Cornea a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă. Ieri, el a fost audiat de procurori, cărora le-a declarat că nu a violat-o pe adolescentă şi că totul s-a întâmplat cu acordul acesteia. La finalul audierilor, din probele administrate la dosar nu a reieşit că ar fi fost vorba despre un viol. Procurorii au decis ca Lucian Dragoş Cornea să fie cercetat în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea sub acuzaţia de întreţinere de relaţii sexuale cu un minor.
DISPARIŢII FRECVENTE Potrivit anchetatorilor, la data la care s-a produs evenimentul, părinţii reclamaseră dispariţia fiicei lor de două zile. Deşi are doar 13 ani, Andreea M. fuge frecvent de acasă. În luna mai a acestui an, ea a plecat cu o prietenă, Bianca P., de 11 ani şi au lipsit timp de trei zile. Fetele au plecat să se plimbe în Satul de Vacanţă, după care şi-au închis telefoanele mobile şi nu au mai luat legătura cu părinţii, care erau îngrijoraţi să nu fie sechestrate de proxeneţi. În momentul în care au fost găsite, cele două se plimbau pe stradă şi mâncau un sandwich. Ele le-au declarat poliţiştilor că s-au întâlnit cu nişte prieteni, s-au plimbat prin Mamaia, prin magazine, au fost în baruri, iar că nopţile şi le-au petrecut în parcul de la Casa de Cultură.