Recomandări FIFA privind contractele jucătorilor și perioada de transferuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Recomandări FIFA privind contractele jucătorilor și perioada de transferuri

Sport 08 Aprilie 2020 / 11:50 838 accesări

Site-ul oficial al Federației Române de Fotbal (FRF) a anunţat că în urma efectelor COVID-19 la toate nivelurile fotbalului, forul mondial a elaborat o serie de instrucțiuni și recomandări dedicate unor subiecte esențiale precum contractele jucătorilor și transferurile acestora, în general.

Această activitate a revenit Grupului de Lucru condus de Vittorio Montagliani, vice-președinte FIFA, în care se regăsesc reprezentanți ai cluburilor, jucătorilor, ligilor, asociațiilor naționale și confederațiilor. Deciziile Grupului de Lucru au fost legitimate ieri de susținerea Consiliului FIFA.

“Venim cu idei practice și propuneri pentru a face față noului context. Deși acestea nu vor rezolva toate problemele, vor aduce un plus de stabilitate și vor clarifica aspecte din fotbal pentru viitorul apropiat”, a declarat președintele FIFA, Gianni Infantino.

Iată un sumar al instrucțiunilor și recomandărilor aprobate cu privire la:

TERMENELE CONTRACTELOR DE JUCĂTORI

  • Contractele jucătorilor expiră de obicei la finalul sezonului, având dată limită tocmai data de final a acestuia, dar fotbalul fiind suspendat în cele mai multe țări, devine evident că finalul sezonului nu va fi la data așteptată
  • Astfel, se propuneprelungirea duratei contractelor până la noua dată de final a sezonului, în acord cu intenția inițială a părților semnatare la încheierea contractului și protejând stabilitatea și integritatea sportivă.
  • Un principiu similar se aplică pentru contractele care urmau să înceapă la startul noului sezon,intrarea acestora în vigoare fiind amânată până data startului efectiv al sezonului viitor.

IMPOSIBILITATEA EXECUTĂRII CONTRACTELOR EXISTENTE

  • FIFA recomandă cluburilor și jucătorilor să găsească împreună înțelegere și soluții pentru contractele dintre aceste entități care nu pot fi executate în această perioadă.
  • Este, în primul rând, în sarcina părților să se adapteze contextului specific din fiecare țară, dar FIFA recomandăo evaluare imparțială a tuturor aspectelor privind fiecare situație în parte, incluzând măsurile guvernamentale în sprijinul cluburilor și jucătorilor, legate de amânarea sau reducerea plăților și acoperirea eventualelor asigurări.
  • Dacă părțile nu se pot înțelege și, pe cale de consecință, cazurile ajung la FIFA,factorii care vor fi luați în considerarepentru soluții corecte și echilibrate pentru ambele părți vor fi:
    • existența unui demers real din partea clubului de a ajunge la o înțelegere cu jucătorii
    • situația financiară a clubului
    • proporționalitatea oricărei ajustări aduse contractelor jucătorilor
    • situația venitului net al jucătorilor după orice ajustare a contractului
    • echitate în tratarea jucătorilor

PERIOADELE DE TRANSFERURI

  • FIFA este flexibilă și vapermite mutarea perioadelor de transferuri în intervalul dintre finalul sezonului vechi și startul noului sezon,fiind necesară adaptarea cadrului regulamentar obișnuit la noul context factual.
  • În același timp,FIFA va încerca să asigure, pe cât posibil, un nivel general de coordonare, ținând cont de nevoia de a proteja regularitatea, integritatea și buna funcționare a competițiilor, astfel încât rezultatele sportive ale fiecărei competiții să nu fie perturbate.

FRF a solicitat FIFA mărirea perioadei de transferuri

Federația Română de Fotbal a făcut deja un demers, solicitând FIFA modificarea perioadei de transferuri din vară, astfel încât un jucător să poate fi transferat doar după finalizarea sezonului competițional. În aceste condiții, integritatea competiției nu ar avea de suferit.

Totodată, pentru a încuraja circulația sumelor de bani în fotbal, termenul limită de 7 septembrie, așa cum este el stabilit astăzi, să fie extins până aproape de finalul anului. În caz contrar, s-ar înregistra foarte puține transferuri, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, ca urmare a faptului că piața de transferuri se contractă pe termen scurt, iar cluburile vor avea mai puține lichidități în prima parte a sezonului competițional.

Mai multe detalii și informații de context privind recomandările aprobate de FIFA pot fi găsite aiciCOVID-19: Football Regulatory Issues document.



12