Recomandări pentru cei care pleacă în minivacanță cu trenul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recomandări pentru cei care pleacă în minivacanță cu trenul

Social 28 Aprilie 2018 / 19:06 610 accesări

Poliția Română recomandă celor care călătoresc cu trenul să aibă grijă la bagaje, bani și acte, pentru a nu deveni victime ale furturilor. Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenuri și gări, pentru siguranța tuturor.

Dacă optaţi pentru o călătorie cu trenul, țineți cont de câteva recomandări ale Poliției Române:

Fiţi în permanență atenţi la bagajele și la restul bunurilor dumneavoastră!

Când urcaţi pe scara vagonului sau când vă aplecați după bagaje, puteţi deveni mai uşor o victimă a celor care fură din buzunare.

De asemenea, când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete sau în alte puncte aglomerate din gară, puteți deveni victime ale furturilor.

La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

Nu încredinţaţi niciodată sarcina supravegherii bagajelor copiilor și nici persoanelor pe care nu le cunoașteți!

Păstraţi portofelul şi banii într-un buzunar interior, cât mai aproape de corp şi asiguraţi-l cu nasturi sau cu fermoar!

Țineți-vă copilul aproape și nu-l lăsați să se joace în zona căii ferate!

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

Taguri articol


12