Recomandări pentru sistemul sanitar român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recomandări pentru sistemul sanitar român

Social 10 Iulie 2007 / 00:00 669 accesări

Banca Mondială sprijină activitatea medicală din ţara noastră, însă face o serie de recomandări Ministerului Sănătăţii pentru îmbunătătţirea activităţii în unităţile sanitare. Astfel, Banca Mondială recomandă creşterea eficienţei spitalelor printr-un mai bun management. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că “vom avea mult de reformat pînă vom asista la o performanţă a managerilor. Asta nu înseamnă că reforma este continuă, ci că ea este fluidă permanent adaptabilă la realitate”. Banca Mondială a mai recomnadat îmbunătăţirea sistemelor de plată, iar Ministrul Sănătăţii a explicat paşii care au fost parcurşi în acest sens. "De la 1 iulie spitalele au început să codifice cazurile rezolvate conform clasificării australiene. Sistemul australian de clasificare şi codificare a bolilor va permite monitorizarea performanţei spitalelor mult mai aproape de realitate şi ne va da posibilitatea să le finanţăm mai corect. Schimbarea modului de finanţare a spitalelor este o măsură importantă a reformei. În contractul-cadru pe 2007 este prevăzută o creştere a fondurilor spitalelor cu 15%”, a mai spus Nicolăescu. De asemenea, în ambulatoriu a fost majorată valoarea punctului de la 0,45% la 0,64%. Pe site-ul ministerului există un proiect prin care medicilor din spitale li se va permite să lucreze şi în ambulatoriu. Recomandările Băncii Mondiale nu s-au oprit aici, ci reprezentanţii ministerului Sănătăţii au fost sfătuiţi să elaboreze o strategie de resurse umane. Nicolăescu a promis, ca de obicei, că salariile peronalului medical vor fi majorate pînă la finalul anului cu peste 22%. Reprezentanţii BM s-au arătat nemulţumiţi de faptul că în ţara noastră medicii nu se axează pe prevenţie. Nicolăescu a afirmat că în acest scop a introdus programul de evaluare a stării de sănătate. Acesta este însă considerat ineficient de către medicii de familie care încă nu ştiu care le sînt atribuţiile.



12