Recompense pentru elevii silitori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC

Recompense pentru elevii silitori

Administrație 26 Octombrie 2010 / 00:00 706 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa a început ieri, şi va continua până pe 3 noiembrie, acţiunea acordarea celei de-a doua tranşe de burse din semestrul doi al anului şcolar 2009-2010, în valoare de 383.000 lei, pentru perioada 15 aprilie - 15 iunie. Bugetul alocat „Programului de burse pentru elevii din mediul rural“ în anul 2010 este de 1.700.000 lei. După cum ne-am obişnuit, în ultimii trei ani, prin programul CJC vor fi premiaţi primii trei elevi care au avut rezultate bune la învăţătură din fiecare clasă. În cadrul programului iniţiat de CJC vor fi premiaţi 1.854 elevi, dintre care 193 elevi bursieri de liceu din municipiul Constanţa, clasele a IX-a şi a X-a, 194 elevi bursieri de liceu din judeţul Constanţa, clasa a IX-a şi a X-a şi 1.467 elevi din clasele V-VII din unităţile şcolare din judeţ. Reprezentanţii CJC spun că elevilor din clasa a VIII-a în anul şcolar 2009-2010 li se vor distribui bursele pe cele două luni (15 aprilie-15 iunie) în următoarea sesiune de burse. Primii elevi care şi-au primit bursele au fost cei din localităţile şi satele arondate comunelor: Topraisar, Deleni, Tuzla, Ovidiu, Mereni, Adalmclisi, Costineşti, Poarta Albă, Bărăganu, Dobromir, Pecineaga, Cobadin, Ion Corvin, 23 August, Castelu, Eforie, Murfatlar, şi Valu lui Traian, urmând ca astăzi reprezentanţii CJC să ajungă în: Ciocârlia, Oltina, Mangalia, Saligny, Agigea, Băneasa, Limanu, Rasova, Cumpăna, Ostrov, Cerchezu, Aliman, Lipniţa, Negru Vodă, Cernavodă, Albeşti şi Mircea Vodă.



12