Record! Al 8-lea transplant cardiac la nivel de țară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Record! Al 8-lea transplant cardiac la nivel de țară!

Sănătate 30 Iunie 2016 / 20:58 591 accesări

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, dr. Horațiu Suciu, a anunțat joi efectuarea celui de-al 8-lea transplant de cord din acest an, inclusiv la nivel de țară, un record absolut pentru centrul medical mureșean, scrie Agerpres. ”Este o cifră care n-a mai fost atinsă de foarte mulți ani și suntem doar la jumătatea anului, ceea ce ne bucură foarte mult. (...) În continuare există anumite lucruri care nu sunt așa cum ar trebui să fie, dar prin strădania unui personal excepțional pe care îl avem în Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant continuăm acest program, chiar dacă ne este din ce în ce mai greu. De data aceasta a fost vorba despre un pacient de 60 de ani, care era la limita resurselor terapeutice. Era internat de aproximativ 6 luni în Clinica de Cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iași, de unde nu mai putea fi externat”, a arătat dr. Suciu, citat de Agerpres. Pacientul se afla în evidența IUBCvT Târgu Mureș de aproximativ 2 ani cu cardiomiopatie dilatativă, o afecțiune a mușchiului inimii care îi punea viața în pericol, însă avea și problema unei grupe rare de sânge.



12