Ediţia specială a emisiunii Şuetă pe Gazetă moderată de Adriana Teodoru şi Elena Calcan şi transmisiunea în direct a paradei militare din Capitală, concertul aniversar al Fanfarei SC RAJA SA, dar mai ales jurnalele de ştiri de la orele 8.00, 13.00 şi 19.30 au adus televiziunii Neptun zeci de mii de telespectatori, lucru confirmat şi de cifrele de audienţă furnizate de GFK România. Astfel, în timpul principalei ediţii a Reporterului, în intervalul 19.30 – 21.00, Neptun TV s-a situat pe un onorant loc 2 ca audienţă în Dobrogea, după PRO TV, surclasând posturile Antena 1 şi Prima TV. Minutul de aur al Reporterului s-a înregistrat la ora 19.56, cu un rating de 10,9, ceea ce înseamnă că 73 de mii de dobrogeni au urmărit în acel moment postul Neptun TV. Cota de piaţă pe acest interval orar, în Dobrogea, a fost de 17%, ceea ce înseamnă că aproximativ unul din cinci televizoare deschise era pe Neptun TV. Ziua Naţională a României a coincis cu lansarea de către NTV a unor campanii de suflet, reunite sub sloganul „Sărbători Meritate”. Este vorba despre campaniile “Oferă familia ta unui copil fără familie” şi „Scrisoare pentru Moş Crăciun”, cele care au avut un ecou deosebit şi anul trecut, atunci când au fost demarate pentru prima dată.