Record de cereri de credite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Record de cereri de credite

Economie 08 Septembrie 2010 / 00:00 352 accesări

Băncile au transmis în iulie, după intrarea în vigoare a Ordonanţei privind creditele consumatorilor, 327.679 de interogări pentru clienţi potenţiali la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la Banca Naţională a României (BNR), de trei ori mai multe decât în luna iunie şi cel mai mare număr înregistrat din noiembrie 2008. În a doua jumătate a lunii iunie a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă 50 privind creditele de consum, care prevede inclusiv eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru creditele cu dobândă variabilă şi limitarea acestui comision la 1% în cazul împrumuturilor cu rate fixe, măsuri aplicabile inclusiv pentru creditele aflate în derulare. În pofida declaraţiilor bancherilor potrivit cărora intrarea în vigoare a noilor reglementări nu va duce la un val de cereri de refinanţare a creditelor deja acordate, datele publicate de BNR indică faptul că de trei ori mai multe persoane au verificat în luna iulie dacă pot lua un împrumut. Totuşi, soldul creditelor acordate gospodăriilor populaţiei nu a avut o dinamică semnificativă, finanţările în lei urcând uşor, cu 0,2%, iar împrumuturile în valută exprimate în euro rămânând aproximativ neschimbate. Pe de altă parte, refinanţarea unui credit nu aduce în soldul total pe sistem bancar schimbări deosebite, noile credite acoperind, de fapt, stingerea obligaţiilor pentru împrumuturile în derulare. Per total, numărul interogărilor transmise de bănci la CRB, atât pentru debitorii proprii cât şi pentru clienţii potenţiali, a crescut în iulie de peste două ori faţă de iunie, la 420.210 operaţiuni, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat după luna octombrie 2008.

DEBITORI MAI PUŢINI. Restanţele la credite ale populaţiei şi firmelor au coborât în iulie cu 0,46% faţă de luna precedentă, până la 12,67 miliarde lei (2,98 miliarde euro), urcând ponderea acestora în totalul împrumuturilor la 5,46%. Conform datelor CRB, este pentru prima dată când trendul restanţelor cunoaşte o descreştere. La finalul lunii iunie, soldul restanţelor ajunsese la 12,73 miliarde lei (2,91 miliarde euro), iar ponderea urcase la aproape 5,37%. La sfârşitul anului trecut, ponderea restanţelor în totalul împrumuturilor era de 3,46%. Datele de la Centrala Riscurilor Bancare se referă la expunerea faţă de un singur debitor, egală sau mai mare de 20.000 de lei, şi reprezintă 90% din valoarea creditelor acordate şi a angajamentelor asumate de către sistemul bancar, potrivit datelor de la 31 decembrie 2009. În cazul persoanelor fizice, băncile pot solicita date despre clienţii proprii sau potenţiali şi de la Biroul de Credit.

Taguri articol


12