Garda Financiară (GF) Constanţa a întocmit, în primele opt luni, 276 de sesizări penale, valoarea totală a prejudiciului fiind de 135.739.774 lei, în timp ce pe întreg anul 2009, numărul sesizărilor penale a fost de 300, iar valoarea prejudiciului provocat bugetului statului a fost de 135.960.760 lei. Cea mai mare evaziune fiscală s-a constatat în domeniul produselor cerealiere. În anul 2009 s-au întocmit 48 de sesizări penale, cu un prejudiciu total de 53.865.630 lei, iar de la începutul anului şi până la 1 septembrie s-au întocmit 41 sesizări penale, cu un prejudiciu de 121.286.461 lei. În ceea ce priveşte acţiunile în domeniul petrolului, în primele opt luni ale acestui an s-au întocmit nouă sesizări penale cu un prejudiciu de 7.728.230 lei. Şi numărul suspendărilor de activitate a crescut simţitor în acest an faţă de anul trecut. Dacă în anul 2009 s-a suspendat activitatea pentru 341 puncte de lucru, în primele opt luni ale acestui an s-a aplicat măsura suspendării activităţii pentru 622 puncte de lucru. (D.A.)