Garda Financiară Constanţa a aplicat, în primele zece luni ale acestui an, amenzi în sumă de 11.634.800 lei, valoarea confiscărilor - bunuri şi sume - fiind de 22.032.900 lei. Tot în această perioadă, au fost întocmite 245 sesizări penale care au totalizat un prejudiciu în sumă de 115.938.130 lei. Potrivit reprezentanţilor Gărzii Financiare Constanţa, cea mai importantă pondere, ca număr de sesizări penale, respectiv 38, cu o valoare a prejudiciului de 41.700.097 lei, o au agenţii economici ce au ca obiect de activitate comerţul cu cereale. Urmează în acest clasament, pe locul doi, produsele energetice (produse petroliere) cu un număr de 18 sesizări penale şi cu o valoare a prejudiciului de 48.275.934 lei. Un alt domeniu important cu un grad ridicat al contravenţiilor comise este cel al deşeurilor metalice, unde au fost întocmite 7 sesizări penale, iar valoarea prejudiciului este de 2.359.934 lei. Activitatea desfăşurată de comisari Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, în această perioadă, a avut ca obiective prioritare acţiuni de contracarare şi intervenţie în diminuarea şi combaterea fenomenului de evaziune fiscală şi sustragere sistematică de la plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat. Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legale au fost cele privind lipsa sau neutilizarea caselor de marcat electronice, comercializarea ţigărilor sau produselor din tutun, precum şi a băuturilor alcoolice netimbrate sau timbrate necorespunzător, înmânarea bonurilor fiscale către clienţi, lipsa documentelor legale fără provenienţă a mărfurilor.