MAI MULTE ACŢIUNI. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa a demarat în primele şapte luni ale acestui an un număr de 396.185 de acţiuni de executare silită, cu 157.028 mai multe decât cele realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut, când erau înregistrate 239.157 astfel de acţiuni. Dintre acestea, cele mai multe, 291.846, au fost somaţii de plată pentru datorii în valoare totală de 1,82 miliarde lei, în urma cărora au fost recuperate circa 86 de milioane de lei. La acest capitol, faţă de anul precedent, numărul somaţiilor a fost mai mare cu 101.735, când au fost transmise 190.111 somaţii pentru datorii, în valoare de 2,14 miliarde lei, din care au fost recuperate 148 milioane lei. În ceea ce priveşte popririle pe conturi, au fost efectuate 96.331 de astfel de acţiuni pentru datorii, în valoare de 966 de milioane de lei, cu 50.690 de popriri mai multe decât în primele şapte luni ale anului trecut, când au fost efectuate 45.641 popriri pe conturi pentru datorii de 1,17 miliarde lei. În plus, au mai fost făcute 5.656 de popriri la terţi pentru datorii de 112 milioane de lei, cu 4.083 mai multe decât anul trecut.
DOAR 12 BUNURI VALORIFICATE. Deşi, ca număr, sechestrările mobile şi imobile au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, încasările au fost sub aşteptări. Până la finele lunii iulie a acestui an au fost sechestrate 2.352 de bunuri mobile şi imobile pentru datorii de 396 milioane de lei, faţă de cele 1.823 sechestre din 2009. Din cauza lipsei de lichidităţi a contribuabililor, din cele peste 2.000 de sechestre realizate, Fiscul nu a reuşit să valorifice decât 12 bunuri, valoarea totală a sumelor aduse la bugetul statului din vânzarea acestora fiind de 1,37 milioane lei. „Cu toate că, la nivelul instituţiei, demararea şi aplicarea măsurilor de executare silită au înregistrat o evoluţie ascendentă, din cauza stării generale a economiei naţionale, rezultatele obţinute reflectă diminuarea încasărilor prin această metodă în 2010, comparativ cu 2009”, a spus şeful Serviciului de Coordonare şi Monitorizare a Colectării Veniturilor din cadrul DGFP Constanţa, Luminiţa Crudu. Ea a arătat că, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul somaţiilor emise a reprezentat o creştere de 153%, a popririlor bancare, de 211%, în timp ce numărul sechestrelor instituite pentru bunurile imobile a cunoscut o creştere de 139%. În primele şapte luni ale acestui an, Fiscul constănţean a încasat din măsurile de executare silită 167 milioane lei, cu 57 milioane lei mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost aduse la bugetul statului 224 milioane lei.