Lungmetrajul ”The Dark Knight Rises” ar fi strâns 160 de milioane de dolari, la sfârşitul săptămânii trecute, în pofida atacului din Colorado, din sala în care se proiecta ultimul episod al aventurilor lui Batman. Încasările le depăşesc pe cele de 158,4 milioane de dolari de la începutul lui ”The Dark Knight”, în 2008, plasând ”The Dark Knight Rises” pe locul al treilea într-un clasament al sumelor obţinute la sfârşitul primei săptămâni de proiecţie, după peliculele în 3D ”The Avengers” cu 207,4 milioane de dolari şi ”Harry Potter and the Deathly Hallows 2” cu 169,2 milioane de dolari. Biletele la filmele în 3D costă mai mult decât la cele în două dimensiuni, ceea ce se traduce prin încasări mai mari. Filmele în 3D îşi datorează cam o jumătate din încasări proiecţiei în relief.