Plaja de la Corbu, din județul Constanța, va găzdui, sâmbătă, un concurs de ciclism MTB unic în Europa, „Beach Race XCO”, singura competiție de acest gen care se desfășoară pe nisip și care este înscrisă în calendarul internațional al Uniunii Cicliste Internaționale (UCI). La startul evenimentului organizat de AndoVelo și Asociația Sportivă SanaSport, în parteneriat cu DJST Constanța, sunt așteptați aproape 400 de iubitori ai sportului cu pedale, dintre care 50 de profesioniști, care vor lupta pentru a acumula puncte importante în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016. „Concursul se desfășoară într-o locație specială, pe o plajă superbă, și va contribui la promovarea turismului din această zonă. Față de prima ediție, desfășurată anul trecut, numărul de participanți aproape că s-a triplat, iar printre aceștia se află loturile naționale ale României, Nigeriei, Republicii Moldova și Bulgariei. Avem deja un sportiv român calificat la Jocurile Olimpice, dar sperăm ca numărul lor să crească la trei”, a declarat organizatorul concursului, Sabin Andoniu. „Anul trecut, părea mai mult o distracție între prieteni, dar acum a devenit o competiție extrem de serioasă. Numărul participanților a crescut enorm și mă bucur că Sabin a luptat pentru a organiza evenimentul, chiar dacă s-a lovit de unele probleme legate de infrastructură. Constanța sprijină activitățile sportive din întreg județul și acest concurs va avea loc într-un cadru extraordinar, pe plaja de la Corbu”, a adăugat Mihai Orzan, reprezentatul DJST. „După Maratonul Nisipului, este al doilea eveniment care se desfășoară pe această suprafață și este o confirmare a faptului că la Constanța sunt mulți iubitori de mișcare în aer liber. Sper să fie un eveniment reușit, iar în anii viitori să-l dezvoltăm și mai mult”, a completat Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive „SanaSport”.
Azi, între orele 14.00 și 15.30, pe plaja de la Corbu, sunt programate antrenamentele oficiale și ridicarea kiturilor de concurs, urmate de ședința tehnică și controlul licențelor. În aceeași perioadă de timp, se efectuează înscrieri în concursul de amatori, care pot fi făcute și sâmbătă dimineață, între 8.00 și 9.45. Înscrierile online se pot face pe website-ul oficial http://www.mtbpeplaja.ro și pe ridersclub.ro. Sâmbătă, de la ora 10.00, este programat startul profesioniștilor, care se vor întrece timp de o oră, plus încă un tur de 4,1 km. La amatori vor fi două starturi, în funcție de dificultate, pe distanțele de 20 km și 40 km.