Record de participare la „Tomis Challenge Cup”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La turneul organizat de Academia de Fotbal „Farul” Constanța

Record de participare la „Tomis Challenge Cup”

Sport 14 Iunie 2016 / 15:43 3570 accesări

Vasilică Cristocea, fostul mijlocaș al Farului Constanța, va trăi la acest turneu, în premieră, emoțiile unui antrenor

Vasilică Cristocea, fostul mijlocaș al Farului Constanța, va trăi la acest turneu, în premieră, emoțiile unui antrenor

Bogdan Chiriță, președinte Academia „Farul”: „Copiii trebuie să joace pentru a crește în valoare”

Bogdan Chiriță, președinte Academia „Farul”: „Copiii trebuie să joace pentru a crește în valoare”

Lucian Marinof, antrenor-coordonator Academia „Farul”: „Trebuie să dăm posibilitatea copiilor de a se bucura de cât mai multe jocuri”

Lucian Marinof, antrenor-coordonator Academia „Farul”: „Trebuie să dăm posibilitatea copiilor de a se bucura de cât mai multe jocuri”

La sfârșitul acestei săptămâni, la Constanţa, în perioada 17-19 iunie, vor avea loc meciurile din cadrul ediției a III-a a turneului „Tomis Challenge Cup”, competiție organizată de Academia de Fotbal „Farul” Constanța, în colaborare cu Consiliul Județean Constanța, Laguna Tour și alți sponsori. La ediția din acest an a turneului care se desfășoară în memoria lui Sevastian „Bebe” Iovănescu, fost jucător, antrenor şi preşedinte al FC Farul, participă un număr record de formații, 50, la șase categorii de vârstă, alături de echipele din țară urmând să evolueze și trei formații din Bulgaria şi una din Republica Moldova, dar și Atletico Madrid din... București. Meciurile se vor disputa pe terenurile „CFR” (Grupa 2003), „ITC” şi „Voinţa”. Festivitatea de premiere este programată duminică, 19 iunie, de la ora 13.00, la stadionul „Voința” din „Complexul Sportiv „Badea Cârțan”.

Dar iată care sunt echipele participante - GRUPA 2003: PFK Cerno More Varna, ACS Berceni, Mircea Eliade București, Steaua București, Academia Farul (antrenor Cristian Carapcea) și Academia Farul 2 (antrenor Cristian Carapcea).

GRUPA 2004: Atletico Madrid, Galactik București, Steaua Noua Generație, CSȘ Tulcea, Stars Brăila și Academia Farul (antrenor Florin Bumb).

GRUPA 2005: ProSport Focşani, ACS Berceni, Delta Tulcea şi Academia Farul (antrenor Doru Carali) - Grupa A; Spartak Varna, Atletico Iași, Luceafărul Brăila și ACS Performer Constanța (antrenori Dorel Zaharia și Cristian Poșircă) - Grupa B.

GRUPA 2006: ProSport Focşani, Athletic Slatina, Sport Team București şi Academia Farul (antrenor Claudiu Moraru) - Grupa A; Zimbrul Chișinău, Petrolul Ploiești, Kinder Tg. Mureș și Atletico Madrid - Grupa B; Școala de Fotbal Dani Coman, Stars Brăila, New Stars Bucureşti și Tâmpa Braşov - Grupa C.

GRUPA 2007: Delfinite Varna, Luceafărul Brăila, Athletic Slatina, Sport Team București și Academia Farul (antrenor Claudiu Moraru) - Grupa A; New Stars Bucureşti, Tâmpa Braşov, ProSport Focşani, Junior Galați şi ACS Luceafărul 2013 Constanța (antrenor Gabriel Airimioaie).

GRUPA 2008: Delfinite Varna 2, Galactik București, ACS Luceafărul 2013 Constanța (antrenor Gelu Dimaca) și Academia Farul 2009 (antrenor Doru Carali) - Grupa A; Delfinite Varna 1, Sport Team București, Stars Brăila și Academia Farul 2008 (antrenor Vasilică Cristocea).

„Anul acesta s-a dublat numărul de echipe participante, ceea ce demonstrează că suntem profesioniști și ne vedem de treabă. Copiii trebuie să joace pentru a crește în valoare și tocmai de aceea participăm la cât mai multe turnee, deoarece campionatul în județul Constanța este slab”, a declarat Bogdan Chiriță, președintele Academiei „Farul”.

„Trebuie să dăm posibilitatea copiilor de a se bucura de cât mai multe jocuri. Scopul principal este acela de a atrage cât mai mulți copii spre fotbal. Vrem să creăm o atmosferă frumoasă și toată lumea să contribuie la organizarea turneului în cele mai bune condiții. Pentru noi este o provocare organizarea acestui turneu”, consideră Lucian Marinof, antrenor-coordonator la Academia „Farul”.

CRISTOCEA DEBUTEAZĂ CA ANTRENOR

Vasilică Cristocea, fostul mijlocaș al Farului Constanța, va trăi la acest turneu, în premieră, emoțiile unui antrenor aflat pe banca tehnică, el urmând să conducă Grupa 2008. „Aștept cu nerăbdare debutul. Îmi doresc să fie un turneu reușit. Sunt la început de drum în cariera de antrenor, am multe de învățat pentru a progresa și orice sfat este binevenit. La început a fost mai greu, dar ușor, ușor, m-am acomodat cu copiii și sper să fac lucruri bune”, a spus Cristocea.



12