Record de premii pentru Cristiano Ronaldo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Și Globe Soccer îl consideră fotbalistul anului!

Record de premii pentru Cristiano Ronaldo

Sport 29 Decembrie 2017 / 12:56 999 accesări
Echipa lui Zinedine Zidane, Real Madrid, a obținut trei premii la gala Globe Soccer

Echipa lui Zinedine Zidane, Real Madrid, a obținut trei premii la gala Globe Soccer

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a câştigat pentru a cincea oară premiul Globe Soccer pentru fotbalistul anului, decernat de Asociaţia europeană a impresarilor şi de Asociaţia cluburilor europene, cu prilejul unei gale desfăşurate la complexul Madinat Jumeirah din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Ronaldo, care a primit pe 7 decembrie al cincilea său Balon de Aur, i-a avut contracandidaţi la Globe Soccer pe Lionel Messi (FC Barcelona), Gianluigi Buffon (Juventus Torino), Paulo Dybala (Juventus Torino), Neymar (PSG), Kylian Mbappe (PSG) şi Sergio Ramos (Real Madrid). La gala Globe Soccer, ajunsă la a 8-a ediţie, Real Madrid a fost proclamată echipa anului 2017, premiu pe care l-a mai primit în 2014 şi 2016, în timp ce Zinedine Zidane a fost desemnat antrenorul anului, câştigând competiţia cu Antonio Conte (Chelsea), Massimiliano Allegri (Juventus) şi Jose Mourinho (Manchester United). Premiul pentru cea mai bună ligă din lume a fost acordat campionatului spaniol de fotbal - La Liga. Fostul fundaş spaniol Carles Puyol, de la FC Barcelona, a fost răsplătit cu un premiu pentru întreaga sa carieră, în timp ce germanul Felix Brych a fost ales cel mai bun arbitru, portughezul Jorge Mendes cel mai bun impresar, iar argentinianul Hector Cuper cel mai bun selecţioner al unei ţări arabe (Egipt). Arabia Saudită a fost desemnată cea mai bună selecţionată arabă. Reamintim că Ronaldo a fost desemnat jucătorul anului și la gala Best FIFA Awards, toate juriile apreciind rolul jucat de lusitan în cele cinci competiţii câștigate de Real Madrid în acest an - Liga Campionilor, La Liga, Supercupa Europei, Supercupa Spaniei şi Mondialul cluburilor. THE GUARDIAN L-A PREFERAT PE MESSI Performanțele portughezului nu au fost suficiente însă pentru juriul tradiţionalei anchete anuale a englezilor de la The Guardian. Messi a fost desemnat jucătorul anului 2017, pe baza voturilor celor 169 de experţi invitaţi să-şi exprime părerea. Diferenţa faţă de Ronaldo a fost una mică, iar argentinianul şi-a recâştigat primul loc în clasamentul celor mai buni fotbalişti ai lumii, poziţie pe care i-o cedase portughezului anul trecut. Jurnaliştii britanici remarcă faptul că starul Barcelonei a marcat doar patru goluri şi nu a oferit vreo pasă decisivă în cele şapte meciuri jucate pentru Argentina în 2017, însă trei dintre goluri au venit în partida cu Ecuador, decisivă pentru calificarea Argentinei la Campionatul Mondial. Însă nu doar modul în care fotbalistul de 30 de ani şi-a tras efectiv naţionala după el la Mondiale a contat în votul experţilor aleşi de The Guardian, ci şi cifrele extraordinare ale lui Messi. În 2017, sud-americanul l-a depăşit clar pe Ronaldo atât la numărul de goluri, cât şi la cel al paselor decisive, chiar dacă a câştigat un singur trofeu, Cupa Spaniei. Pentru Ronaldo, titlul în Spania, al doilea succes consecutiv în Liga Campionilor şi victoria de la Mondialul cluburilor nu au fost suficiente ca să termine pe prima poziţie. Podiumul a fost completat de brazilianul Neymar, cel care, vara trecută, a devenit cel mai scump jucător din istorie, după ce Paris St. Germain a plătit Barcelonei 222 de milioane de euro. Şi celălalt transfer important al parizienilor, Kylian Mbappe, a avut un an remarcabil. După ce a terminat pe locul 7 în clasamentul Balonului de Aur (cel mai tânăr jucător care se clasează în Top 10 în ancheta France Football), fostul atacant al lui AS Monaco este pe 8 în ierarhia realizată de The Guardian. Surprinde clasarea lui Gianluigi Buffon abia pe locul 16, în condiţiile în care, la Balonul de Aur, portarul lui Juventus a terminat pe poziţia a patra. Belgianul Kevin De Bruyne (Manchester City), englezul Harry Kane (Tottenham), croatul Luka Modric (Real Madrid), polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen), germanul Toni Kroos (Real Madrid) şi belgianul Eden Hazard (Chelsea) au completat, în această ordine, Top 10 în ancheta The Guardian



12