Nemulţumiţi de preţurile mari de pe piaţa de transferuri internă, conducătorii grupării de pe litoral au decis să caute jucători peste hotare. După ce în sezonul trecut în lotul Farului figurau doar trei stranieri, congolezul Armel Disney, brazilianul Willian Gerlem şi liberianul Ben Teekloh, colonia străinilor de la Constanţa s-a mărit considerabil în acest campionat. Portughezul Gaston Mendy a venit de la Estoril în vară, iar săptămîna trecută a fost legitimat şi camerunezul Daniel Chiguo. În plus, la echipa secundă au fost aduşi doi jucători de perspectivă, portughezul Paulo Monteiro şi Celestino Marques din Guineea Bissau. Mulţumiţi de prestaţiilor fotbaliştilor africani, oficialii constănţeni au continuat să caute soluţii pe continentul negru. Drept urmare, directorul tehnic Ion Marin şi antrenorul de la echipa secundă a Farului, Mugurel Cornăţeanu, au fost prezenţi la un turneu internaţional în Nigeria pentru a descoperi noi talente. În urma acestei “expediţii”, la Constanţa au sosit în urmă cu două zile patru juniori nigerieni, cu vîrste cuprinse între 16 şi 17 ani. Cei patru, Kehinde Feyi Fatai, Chimonso Henry Ihelewere, Uchena Okoro şi Mansuru Aboulrasak au semnat ieri contracte de joc cu echipa constănţeană şi vor evolua în acest sezon pentru FC Farul II, în liga a treia. “Au încheiat angajamente pînă la finalul junioratului, urmînd ca acestea să fie prelungite automat, conform regulamentului”, a explicat Ion Marin.
Lotul de 11 stranieri legitimaţi deja la gruparea de pe litoral s-ar putea mări săptămîna viitoare cu un alt african, Muhamed Lamine Jabula Sano “Mala”, care se află în probe şi pare să-l fi convins pe antrenorul Constantin Gache. În schimb, slovenul Milan Andjelkovic a părăsit deja Constanţa, după ce nu a dat randamentul aşteptat la antrenamente. Declarat ieri jucător liber de contract de către Comisia pentru Statutul Jucătorului, Mihai Guriţă a fost deja legitimat de FC Farul şi are drept de joc pentru întîlnirea cu CFR Cluj, programată duminica viitoare, în etapa a şaptea a Ligii I.
Incertitudine din cauza LPF
Amînată la cererea oaspeţilor, partida FC Farul - Dinamo din etapa a cincea a Ligii I, ar fi trebuit să se desfăşoare pe 12 septembrie. Deşi a mai rămas doar o săptămînă, pe adresa clubului constănţean nu a venit, însă, nicio adresă oficială în acest sens. “Nu ştiu cînd este meciul cu Dinamo pentru că nu ni s-a transmis nimic oficial în acest sens”, a confirmat Ion Marin. Nici oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal nu au putut da un răspuns sigur despre meci, preşedintele Dumitru Dragomir declarînd că se va lua o decizie în zilele următoare.