Record de victime civile în Afganistan în 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Record de victime civile în Afganistan în 2014

Externe 20 Decembrie 2014 / 16:29 185 accesări

Conflictul afgan este pe punctul de a depăşi 10.000 de victime civile în 2014, cel mai sângeros an, din cauza unei intensificări a atacurilor talibanilor în apropierea retragerii celei mai mari părţi a forţelor NATO. Potrivit datelor oferite de Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA), 3.188 de civili au fost ucişi şi 6.429 răniţi din ianuarie şi până la sfârşitul lui noiembrie, în conflictul dintre forţele afgane şi aliaţii lor din NATO şi insurgenţii talibani. Acest total este cu 19 la sută mai mare decât cel al întregului an 2013. "În data de 30 noiembrie, UNAMA a înregistrat deja mai mulţi răniţi şi morţi decât în toţi anii precedenţi, de la începutul raportărilor, în 2009", a anunţat misiunea. Şi mai rău, "2014 va fi primul an în care numărul victimelor civile va depăşi 10.000 de la întocmirea acestui registru oficial" , a continuat misiunea, care le atribuie insurgenţilor responsabilitatea pentru 75 la sută dintre victime. Publicarea acestor date, încă parţiale pentru 2014, are loc cu două săptămâni înainte de încheierea misiunii de luptă a NATO, care urmează să fie înlocuită începând din ianuarie cu o misiune de asistenţă pentru forţele afgane. Aproximativ 12.500 de militari, dintre care 9.800 americani, vor rămâne la faţa locului, având ca obiectiv să asiste şi să formeze armata afgană, faţă de 130.000 de militari ai NATO câţi erau în 2010, la apogeul angajamentului coaliţiei în această ţară. Potrivit Statelor Unite, 2014 a fost anul cel mai sângeros şi pentru militarii şi poliţiştii afgani, cu peste 4.600 de morţi în primele zece luni ale anului.



12