Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat sîmbătă seara, la Tg. Mureş, că procesul de descentralizare în învăţămînt trebuie să meargă pînă la recrutarea dascălilor şi numirea directorilor de şcoli. „Descentralizăm chiar şi recrutarea dascălilor, fiecare şcoală trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru calitatea dascălilor pe care îi iau, desigur prin concurs. Inspectoratele trebuiesc degrevate de activităţile administrative, să rămînă numai cu monitorizarea şi evaluările”, a declarat Andronescu. Ministrul a reluat ideea ca numirea conducerii şcolilor să se facă de un Consiliu de Administraţie tripartit. „Discuţia se poartă acum pe cine decide cine este directorul. Noi, ministerul, am propus să fie un Consiliu de Administraţie alcătuit în părţi egale din profesori, părinţi şi consilieri locali şi ei să decidă cine este director. Încă discutăm acest proiect pentru a încerca să găsim cea mai bună soluţie. Legea trebuie să prevadă mecanismele prin care directorul să poată fi înlocuit de acelaşi consiliu dacă nu performează”, a arătat ministrul. Ea a mai spus că, la nivel naţional, se vor păstra doar deciziile şi politica privind conţinutul procesului didactic. În altă ordine de idei, ministrul Educaţiei a anunţat că, la sfîrşitul acestei săptămîni, echipele de evaluatori trimise în Spania şi Italia pentru a vedea care este situaţia copiiilor români se vor întoarce în ţară şi vor face un raport. “O echipă este într-o vizită de evaluare în Italia şi Spania atît în ceea ce priveşte lectoratele, cît şi cursurile de limbă română pentru care ministerul a trimis profesori acolo. La sfîrşitul săptămînii se vor întoarce şi vom face o evaluare şi un raport”, a spus Andronescu. În cazul în care se va constata că există segregare, Ecaterina Andronescu spune că se va recurge la mecanismele oficiale prin Ministerul Afacerilor Externe. “Sper ca dialogul să ne ajute să rezolvăm situaţiile pe care nu le putem accepta”, a spus Andronescu.