Recunoașterea titlurilor de medic specialist eliberate de alte state

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recunoașterea titlurilor de medic specialist eliberate de alte state

Sănătate 15 Iunie 2017 / 17:21 2475 accesări

Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice, s-ar putea recunoaște ca certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății, prevede un proiect pus în dezbatere publică, scrie Agerpres. Potrivit proiectului, una dintre condițiile recunoașterii este aceea ca formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea să se fi efectuat în condiții de studiu și practică medicală ce asigură competența profesională a acestuia, cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național. "Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului Comisiei mixte formate din reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România și ai Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății. Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face în baza unui raport întocmit de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului Sănătății", prevede proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. În proiect se precizează că titlurile de medic specialist dobândite în statele terțe care nu au corespondent cu specialități din Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală nu se supun procedurii de recunoaștere. În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere, o comisie mixtă poate institui procedura unei probe de aptitudini profesionale care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului. Proba de aptitudini profesionale constă în susținerea și promovarea a două componente, teoretică și clinică sau practică, în funcție de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare al fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obține minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică în scris solicitantului de către Comisie și Ministerului Sănătății, împreună cu procesul verbal încheiat în acest scop.



12