Recuperarea prejudiciilor ar putea descuraja corupţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recuperarea prejudiciilor ar putea descuraja corupţia

Politică 10 Martie 2015 / 12:13 291 accesări

Recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive ar putea să descurajeze corupţia, iar scopul pedepsei penale ar fi şi astfel atins, a declarat, astăzi, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, precizând că peste 310 milioane de euro aşteaptă să fie executate. Întrebată, înainte de a intra la bilanţul Ministerului Public, dacă modelul francez este cea mai bună variantă pentru noua structură care va fi înfiinţată pentru confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, Codruţa Kovesi a spus: "Modelul francez este un mod eficient, prin ceea ce ne arată datele statistice publicate de această instituţie. Noi susţinem orice formulă legislativă sau instituţională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate şi faţă de care s-a dispus confiscarea". Şeful DNA a subliniat că este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea acestor prejudicii. "Aşa cum am spus şi la bilanţul DNA, peste 310 milioane de euro aşteaptă să fie executate. Sunt hotărâri definitive care pot fi executate. Dacă această sumă ar intra efectiv în bugetul de stat, spre exemplu, ar putea fi dublate salariile medicilor pe anul următor sau ar putea fi folosiţi în alte variante. Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea acestor prejudicii care, repet, sunt luate prin hotărâri definitive şi trebuie executate. Astfel, ar putea fi descurajată corupţia, iar scopul pedepsei, care nu este doar represiv, ci este şi unul preventiv, ar fi atins", a mai spus Kovesi. Guvernul va crea o structură specială pentru valorificarea la nivel naţional a bunurilor confiscate în cadrul procedurilor judiciare penale, în încercarea de a creşte gradul de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni la cel puţin 25 la sută, nivelul actual de valorificare fiind extrem de scăzut. Noua structură va fi denumită "Oficiul Naţional de Management al Bunurilor Sechestrate/Confiscate" şi va primi avizul Guvernului până la sfârşitul lunii martie, relevă un document consultat de Mediafax. Pentru înfiinţarea noii structuri, autorităţile române iau în calcul să urmeze modelul francez, în condiţiile în care în Franţa există deja o instituţie similară. 



12