Recuperatorii, reglementaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recuperatorii, reglementaţi

Justiție 17 Martie 2010 / 00:00 501 accesări

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) analizează posibilitatea reglementării domeniului companiilor de recuperare de creanţe, în condiţiile în care există plângeri legate de această activitate. „Există plângeri ale consumatorilor pentru toate tipurile de servicii financiare, începând de la serviciile de creditare, la cele de plată şi de recuperare. De exemplu, unii consumatori nu sunt anunţaţi şi nu ştiu că nu vor mai lucra cu banca, ci cu o altă societate”, a declarat, ieri, directorul departamentului de integrare europeană din cadrul ANPC, Mihail Meiu. El a precizat că nu există statistici privind plângerile legate de activităţile de recuperare de creanţe, dar că preocuparea consumatorilor există, în condiţiile în care acest domeniu nu este reglementat în prezent. Recuperarea de creanţe este activitatea prin care o companie încearcă să determine debitorul să plătească creditorului creanţele restante, inclusiv eventualele majorări şi penalizări percepute. Creditele cu restanţe totalizau, la finele anului trecut, 7,8 miliarde lei, în creştere de 2,8 ori faţă de valoarea consemnată în decembrie 2008, de 2,8 miliarde lei, iar băncile au apelat din ce în ce mai mult la recuperatori pentru a recupera creanţele deţinute.



12