Redistribuirea alimentelor UE, în limita stocurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa

Redistribuirea alimentelor UE, în limita stocurilor

Administrație 20 Februarie 2013 / 00:00 650 accesări

Alimentele UE care nu au fost ridicate de beneficiari şi au rămas în depozitele Primăriei urmează să fie redistribuite tuturor persoanelor care se înscriu în criteriile de ajutor comunitare. Aşa se face că nevoiaşii Constanţei pot merge, începând de astăzi, la punctele special amenajate de Primărie pentru a ridica alimentele oferite gratuit de UE. Şeful Serviciului Achiziţie şi Distribuţie Ajutoare din cadrul Primăriei Constanţa, Iulia Zahariciuc, a declarat că, faţă de cei care s-au prezentat în perioada octombrie - ianuarie să ridice alimentele, constănţenii la care vor ajunge în perioada următoare bunurile UE vor primi produsele în cantităţi mai mici. „Alimentele rămase au fost reîmpărţite şi vor fi distribuite celor care se vor prezenta să le ridice. Nici la redistribuire nu vom avea ulei pentru beneficiarii constănţeni“, a declarat Zahariciuc. Ea a adăugat că beneficiarii pot veni de astăzi, până la epuizarea cantităţilor de alimente, la punctele de distribuţie, între orele 08:00 - 16:00, să ridice produsele. Şi de data asta, se vor distribui mălai, orez, paste făinoase, zahăr, biscuiţi, fasole boabe, mazăre, bulion şi roşii în bulion, iar cantităţile în care vor fi distribuite vor fi stabilite zilnic. Totodată, Zahariciuc a atras atenţia asupra faptului că oamenii nu ar trebui să stea la cozi pentru a primi alimentele.



12