Reducere de CAS?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reducere de CAS?

Social 22 Decembrie 2010 / 00:00 491 accesări

Reprezentanţii patronatelor au declarat, după discuţia de ieri cu premierul Emil Boc, că au primit asigurări că va fi analizată, în a doua jumătate a anului viitor, varianta reducerii fiscalităţii pe piaţa muncii, inclusiv a contribuţiilor la asigurările sociale (CAS), în funcţie de creşterea veniturilor şi negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). „Am obţinut promisiunea ca, în partea a doua a anului 2011 şi ca efect al creşterii încasărilor pentru contribuţii sociale, datorită noului contract colectiv la nivel naţional, Guvernul să studieze posibilitatea reducerii CAS pe forţa de muncă, care este una din cele mai mari din Europa”, a declarat preşedintele UGIR, Cezar Corâci. Potrivit acestuia, premierul a spus în mod informal patronatelor că s-a luat în discuţie deja cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) scăderea fiscalităţii în România pentru forţa de muncă. Cezar Corâci a explicat că patronatele doresc scăderea cu 2% a contribuţiilor sociale în 2011, dacă redresarea economică va permite. Purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon, a precizat, la rândul său, că patronatele pe care le reprezintă doresc reducerea fiscalităţii pe piaţa muncii de la 44,6% la 40%. Reprezentanţii patronatelor au solicitat totodată premierului ca locul Guvernului în Consiliul Economic şi Social (CES) să fie preluat de către membri ai societăţii civile. Patronatele vor avea mâine, la ora 09.00, la sediul Ministerului Muncii, o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pentru formarea unor echipe de negociere privind proiectele Codului Muncii şi Codului de Dialog Social, astfel încât acestea să fie finalizate până la 21 ianuarie.



12