• REDUCEREA TAXELOR MARI, NEAVIZATĂ DE FMI • O reducere cu 4% - 5% a CAS va fi posibilă abia în 2012, consideră economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), care precizează că „există o serie de argumentaţii macroeconomice în acest sens”. Care ar fi ele? „România a aderat la Pactul Euro Plus şi, în Europa, există o abordare foarte conservativă din punct de vedere fiscal. Un alt argument este că în acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional nu se face referire la nicio reducere de taxă importantă”, a declarat reprezentantul BNR. La începutul săptămânii, coaliţia de guvernare a decis ca CAS-ul pentru firme să fie redus, din iulie, de la 44,5, la 41%. În plus, din ianuarie 2012, cota unică de impozitare ar urma să ajungă de la 16 la 14%, susţin surse politice. Pe de altă parte, reprezentanţii băncii centrale au mai spus că o reducere a cotei unice nu ar fi benefică pentru economie, întrucât o posibilă majorare ulterioară i-ar afecta şi mai mult pe manageri.
• CUM AR TREBUI SĂ CREASCĂ CREDITAREA • Economistul-şef al băncii centrale a mai declarat că un ritm sănătos de creştere a creditării se situează între 5 şi 10% pe an. „Este un ritm care nu pune în pericol echilibrele macroeconomice şi care este compatibil cu un avans de 3 - 4 % al PIB-ului”, a spus Lazea. În februarie, creditul neguvernamental a crescut cu 3,7% faţă de perioada similară din 2010.