DE CE ŞI IAR DE CE? Şi-n 2012, ca şi în 2011, sectorul bancar a fost pe minus. Nici 2013 nu se anunţă a fi anul revenirii, mai ales că banca centrală a pregătit o înăsprire a condiţiilor de creditare a firmelor. În România, oferta de euro este controlată din exterior, motiv pentru care apare o întrebare simplă: nu se dau credite pentru că nu sunt bani sau pentru că nu este cerere? Pe partea de ofertă, principala problemă este clar numărul prea mare de active toxice, spune analistul Florin Cîţu, pe blogul său. Astfel, banca centrală injectează degeaba bani ieftini în economie, pentru că fondurile trec printr-un sistem bancar încă necurăţat, iar rezultatele sunt dezastruoase. „Faptul că băncile nu au fost lăsate să dea faliment se întoarce acum împotriva autorităţilor, întrucât principalul canal de transmitere a efectelor politicii monetare către economie este închis”, explică Cîţu. În acelaşi timp, bancherii se apără şi spun că nu există cerere pentru credite şi că cei care vor bani nu sunt demni să-i obţină. „Cerere există, doar că la alt preţ decât cel oferit. Dacă s-ar da împrumuturi în aceleaşi condiţii ca în perioada de boom, atunci interesul românilor ar fi evident. Dar, din cauza pierderilor şi gunoiului din bilanţuri, creditarea a fost înăsprită”, notează analistul. În aceste condiţii, el vede doar două soluţii pentru a ieşi din impas - fie se ieftinesc creditele, fie cererea creşte, adică mai mulţi oameni reuşesc să se califice pentru un împrumut.

CONSTRÂNGERI... BUNE Pot însă şi autorităţile să ajute creditarea? Categoric! Singura soluţie ar fi reducerea taxelor şi impozitelor, în cadrul unui program de consolidare fiscală, apreciază Cîţu: „Diminuarea fiscalităţii duce imediat la creşterea venitului disponibil din economie, prin păstrarea mai multor bani în buzunarele cetăţenilor şi corporaţiilor. De asemenea, mai mulţi bani le-ar permite restanţierilor să-şi achite datoriile. Pentru bănci, asta ar însemna reducerea ratei creditelor neperformante şi, implicit, eliberarea de capital din provizioane, care ar putea fi folosit pentru creditare”. Practic, un şoc fiscal pozitiv ar permite chiar şi o scumpire a creditelor, cu efecte notabile asupra profitabilităţii băncilor. În concluzie, constrângerile din economia reală sunt prea mari, astfel că orice creştere a cheltuielilor publice nu duce decât la dezechilibru. „Partea bună a problemelor este că atât Guvernul cât şi băncile nu au cum să le ignore”, conchide Cîţu, care consideră că, cel târziu până în martie - aprilie 2013, vom vedea o schimbare de atitudine din parte actorilor pieţei locale.