27 Noiembrie 2024, 18:23
Reducerea TVA la alimente ar avea un impact modest în rata inflaţiei, chiar dacă produsele alimentare deţin o cotă importantă în coşul de consum. În plus, măsura nu pare sustenabilă din punct de vedere fiscal, cel puţin pe termen scurt, consideră viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cristian Popa. „S-ar transpune reducerea TVA la alimente într-o reducere de preţ? Şi-ar mări producătorii rata de profit? Nu ştiu, dar cert este că impactul asupra inflaţiei ar fi modest. Întrebarea corectă este dacă ne putem permite reducerea cotei, din punct de vedere fiscal”, a declarat Popa.