Reducerile de personal din învăţămînt vor afecta şi titularii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La nivel naţional

Reducerile de personal din învăţămînt vor afecta şi titularii

Social 05 August 2009 / 00:00 715 accesări

În ciuda declaraţiilor date de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, potrivit cărora reducerile normelor din învăţămînt vor afecta doar suplinitorii necalificaţi, reprezentanţii inspectoratelor şcolare din ţară susţin că vor fi nevoiţi să concedieze chiar şi cadre didactice titulare. „În momentul de faţă, se poartă un dialog intens cu sindicatele. Din totalul de 11.868 de posturi, am primit aprobare pentru 11.155. Asta nu înseamnă că restul de 713 posturi va dispărea. Înseamnă că, deocamdată, pentru atît are bani statul român. Se va organiza o comisie paritară sindicate-inspectorat şi se va negocia fiecare post în parte. Vrem să avem un număr cît mai mare de profesori, dar asta nu înseamnă că vom cheltui banii publici aiurea, ci încercăm să facem în aşa fel încît să rămînă cît mai puţine cadre didactice în afara sistemului”, a declarat inspectorul general adjunct din Suceava, Virginel Iordache. La Iaşi, inspectorii se străduiesc să reducă 400 de posturi din judeţ, iar în cazuri extreme se poate ajunge şi la disponibilizarea unor titulari, dacă există unităţi şcolare unde schema de personal este supradimensionată. „Circulara Ministerului Educaţiei face referire la toate categoriile de personal, dar noi facem eforturi să nu afectăm cadrele încadrate cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, însă, în cazuri extreme, pot fi afectaţi atît titularii, cît şi personalul didactic auxiliar”, a precizat inspectorul şcolar adjunct Ovidiu Ursache. La Galaţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a anunţat că desfiinţează 520 de posturi în întreg judeţul. În unele judeţe, se vor face disponibilizări chiar şi în rîndul personalului auxiliar, respectiv femei de serviciu, paznici sau bibliotecari. Este cazul judeţului Timiş, unde vor fi reduse 642 de posturi. În Harghita, unde numărul suplinitorilor este mult prea mic, ISJ încearcă reducerea posturilor numai la nivelul personalului auxiliar. Dacă în restul ţării situaţia stă dezastruos din cauza reducerii normelor, la nivelul judeţului Constanţa reprezentanţii ISJ mai au nevoie de cadre didactice. „După ocuparea posturilor în urma concursului de titularizare, ne-au mai rămas 880 de catedre vacante. Prin urmare, cum să renunţăm la profesori, cînd noi încă mai avem posturi libere?”, a declarat inspectorul general şcolar din cadrul ISJ Constanţa, prof. Petrică Miu. Dintre cele 880 de locuri puse la dispoziţia suplinitorilor, 456 sînt în mediul urban şi 424 sînt în mediul rural. Şedinţele publice de repartizare a catedrelor vacante vor fi organizate în perioada 17-21 august.



12