Reducerile emisiilor de carbon scumpesc carburanţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reducerile emisiilor de carbon scumpesc carburanţii

Eveniment 22 Decembrie 2010 / 00:00 401 accesări

Pentru a respecta prevederile europene privind reducerea poluării, carburanţii comercializaţi în benzinării de la 1 ianuarie vor conţine componente bio în proporţie de 5%! „Având în vedere că rafinăriile deja introduc amestec de biocarburanţi în benzină şi motorină, precum şi datorită faptului că în procesul de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului nr. 829/2010 nu au fost primite reacţii din partea rafinăriilor, considerăm că acestea sunt pregătite pentru introducerea unei ponderi de 5% biocarburant\", au declarat reprezentanţii Ministerului Economiei. Ce înseamnă, pentru micii şi marii consumatori, acest lucru? Este simplu: o majorare a preţurilor carburanţilor! Cotaţiile componentelor bio sunt mai mari decât cele ale carburanţilor, pentru biodiesel cotaţia ajungând la 1.200 de euro pe tonă, adică trei bani pe litru la pompă în plus. La această creştere se adaugă şi majorarea în contextul modificării accizelor. Astfel, de la 1 ianuarie, şoferii trebuie să se aştepte la preţuri chiar şi cu zece bani pe litru mai mari la pompă. Amintim că UE a propus reducerea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă până în 2020, iar una dintre direcţiile abordate în acest sens este introducerea treptată a componentelor bio în carburanţii utilizaţi pentru transport. Astfel, până în 2020, întreaga cantitate de benzină şi motorină introdusă pe piaţă va conţine 10% biocombustibil. Motorina în amestec cu biodiesel a devenit obligatorie în România la 1 iulie 2007. Pentru benzină, amestecul a început la 1 iulie 2009. Legislaţia prevede că petroliştii pot cere o derogare de la obligativitatea amestecului cu biodiesel pentru sortimentele de motorină destinate utilizării în condiţii de climat arctic sau cu ierni severe, însă nicio companie din România nu a solicitat acest lucru.

Taguri articol


12