Băncile nu ar trebui să ceară garanţii suplimentare clienţilor buni platnici, chiar dacă valoarea colateralului a scăzut, deoarece nu sunt nevoite să constituie provizioane, a spus preşedintele Asociaţei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea. „Dacă clientul plăteşte în termen, are serviciul datoriei la zi cum se zice, banca nu are niciun motiv să ceară garanţii suplimentare, pentru că nu ar trebui să facă provizioane”, a spus Gheţea. El a spus că ARB poartă discuţii cu banca centrală pentru acceptarea unor indici statistici, în vederea reevaluării garanţiilor ipotecare. Pe de altă parte, un client care a ajuns să întârzie la plată cu 90 de zile, situaţie în care banca este obligată să facă provizioane de aproape 75%, „lucrurile se schimbă, deoarece persoana respectivă este în culpă”. „Atunci fie se execută creditul, fie se reeşalonează, dar rămâne la latitudinea fiecărei bănci ca atunci când scrie condiţiile de reeşalonare să spună că garanţiile nu sunt suficiente”, a explicat Gheţea. La rândul său, vicepreşedintele ARB, Sergiu Oprescu, a afirmat că fiecare bancă va răspunde pe cont propriu, dar solicitarea de garanţii suplimentare nu are raţiuni economice. „O astfel de abordare nu are raţiuni comerciale, dar, în mod evident, dacă clientul a intrat într-o categorie de neperformanţă, atunci, în discuţiile de restructurare, se poate solicita şi garanţii suplimentare”, a conchis Oprescu.