Reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii (MS) atrag atenţia că transmiterea spre reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, poate duce la disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate. “În această situaţie se află programul de imunizare, cel de transplant, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, programul „Mamă şi copil“, precum şi programul de combatere a tuberculozei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Totodată, el a adăugat că, potrivit OUG nr. 2/2014, aceste programe, care până în prezent erau derulate şi monitorizate de către MS, vor fi preluate, începând cu 1 august 2014, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care nu are structura administrativă şi nici timpul necesar pentru a pune la punct mecanismul de derulare. În acest context, demnitarul a cerut convocarea unui grup de lucru format din reprezentanţi MS şi CNAS pentru gestionarea situaţiei create, astfel încât pacienţii beneficiari ai programelor naţionale de sănătate să nu fie afectaţi.
Precizăm că preşedintele Traian Băsescu a semnat luni, 14 iulie, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea OUG 2/2014, lege care face referire și la statutul medicului în România. Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, pe 24 iunie, în calitate de Cameră decizională, cu 309 voturi „pentru“ şi trei abţineri.
CMR reacționează!
Totodată, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR) a luat act cu surprindere de retrimiterea către Parlament a OUG nr. 2/2014, care se referă la statutul medicului în România. Biroul Executiv al CMR atrage atenţia că relaţia între medic şi pacient este una specifică şi că, pentru medic, interesele pacientului sunt mai importante decât interesele publice. ”Acest lucru este specificat în toate codurile deontologice din întreaga lume. În acelaşi timp, în toată UE se specifică în legislaţie în mod clar că, în virtutea profesiei sale, medicul nu este nici funcţionar, nici funcţionar public. În aceste condiţii, Biroul Executiv al CMR face un apel la toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, de a respinge obiecţiile Preşedinţiei, de a revota articolul în forma în care a fost trimis de Parlament şi a reda statutul real al profesiei medicale”, potrivit CMR. Această modificare este importantă cu atât mai mult cu cât una dintre cauzele principale pentru care medicii aleg să plece în străinătate este echivalarea cu statutul de funcţionar a unei activităţi care, prin esenţa sa, nu are aceste atribute.