Reexaminarea legii care interzicea publicitatea la medicamente, admisă de senatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reexaminarea legii care interzicea publicitatea la medicamente, admisă de senatori

10 Octombrie 2016 / 19:10 416 accesări

Senatul a admis luni cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care interzicea publicitatea la medicamente în cadrul programelor radio sau TV.

Cererea a obținut 97 de voturi ''pentru'', trei împotrivă și patru abțineri.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis la reexaminare Parlamentului legea care interzice publicitatea la medicamente în cadrul programelor radio sau TV în luna ianuarie.

Actul normativ care ajunsese pe masa Cotroceniului viza modificarea legii privind publicitatea precum şi pe cea referitoare la audiovizual, interzicând publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

De asemena, proiectul mai prevedea interzicerea publicităţii pentru farmacii la televizor sau radio de natură a "induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum şi publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente."

Legea a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la mijlocul lunii decembrie 2015.

În cererea de reexaminare, Klaus Iohannis a arătat că există directive europene cu privire la publicitatea la medicamente, care au fost transpuse şi în legislaţia naţională, astfel încât "în această materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive şi nici norme cu un conţinut diferit". Preşedintele a susţinut că măsurile din lege sunt "în dezacord" cu reglementarea europeană şi intră în categoria măsurilor care nu pot fi permise statelor membre în cadrul marjei privind nivelul de armonizare cu legislaţia europeană.

"Este de observat că actuala formă a Legii audiovizualului este corelată cu regimul juridic al publicităţii pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat în Directiva 2001/83/CE şi în Legea nr. 95/2006, în sensul că sunt interzise doar comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale disponibile numai pe bază de prescripţie medicală", se arăta în cerere.



12