Reexaminarea Legii pensiilor, în Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reexaminarea Legii pensiilor, în Senat

Politică 03 Noiembrie 2010 / 00:00 476 accesări

Senatorii şi-au suspendat şedinţa în plen de ieri, fără a discuta pe fond reexaminarea la Legea pensiilor, după două ore în care opoziţia a avut numeroase intervenţii, contestate de reprezentanţii puterii pe motiv că s-ar amâna deliberat dezbaterea pe fond a actului normativ. Argumentul oficial invocat la începutul dezbaterilor pe procedură a fost cel al preşedintelui Comisiei juridice, Toni Greblă, care a cerut explicaţii pentru faptul că avizul comisiei, cu 15 amendamente formulate la Legea pensiilor, nu a fost prins în raportul final al Comisiei de muncă. Timp de două ore, senatorii opoziţiei au luat cuvântul, vorbind despre decizii anterioare ale Curţii Constituţionale în cazuri legate de cereri de reexaminare, despre modul în care Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor, despre cine trebuie să modifice anexa din Legea pensiilor de etapizare a majorării graduale a vârstei de pensionare. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a spus că senatorii trebuie să dezbată numai articolele din lege care au făcut obiectul cererii de reexaminare, invocând în acest sens două decizii ale Curţii Constituţionale. Cu un minut înaintea expirării programului de lucru, senatorul PNL Puiu Haşotti a solicitat o pauză de consultări. După pauza de consultări, preşedintele de şedinţă, Teodor Meleşcanu, a invocat lipsa unui acord al liderilor de grupuri asupra prelungirii programului sau retrimiterii Legii la comisii, a constatat lipsa cvorumului şi a anunţat suspendarea şedinţei. Când a fost vorba de fraudarea voturilor la Legea pensiilor, cerându-i-se să se delimiteze de favorita sa Roberta Anastase, Traian Băsescu n-a avut nicio reacţie, motivând că nu vrea să se amestece în treburile Parlamentului, pentru că ar fi suspectat de „dictatură“.



12