„Refacerea livezilor dobrogene”, în alte patru comune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC

„Refacerea livezilor dobrogene”, în alte patru comune

Administrație 15 Decembrie 2011 / 00:00 2104 accesări

1.200 DE POMI FRUCTIFERI Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) de „Refacere a livezilor dobrogene” în întreg judeţul a continuat, ieri, cu încă patru unităţi administrativ teritoriale care au fost împânzite de 1.200 de pomi fructiferi şi câteva sute de fire de trandafiri. Prima oprire a caravanei care transporta puieţi de pomi fructiferi a avut loc în satul Darabani, care aparţine de oraşul Negru Vodă. Acolo, copiii dintr-o clasă întreagă aşteptau, nerăbdători, să planteze cei 200 de pomii primiţi de la CJC şi să-i boteze cu numele lor. „Programul pe care l-a iniţiat înseamnă viaţă. Atunci când tăiem un pom ar trebui să sădim şapte. Un pom plantat înseamnă mai multă verdeaţă şi noi avem nevoie să refacem stratul de ozon. Activitatea e o plăcere pentru elevii de la şcoală. Mai mult, eu am cerinţe de la cadrele didactice din oraş să derulăm astfel de activităţi în fiecare săptămână”, a declarat primarul din Negru Vodă, Ion Nicolin. Principalele locaţii din oraş unde s-au derulat acţiunile de plantare au fost curţile bisericilor şi în grădiniţele din unităţile de învăţământ.

MOBILIZARE GENERALĂ Următoarea oprire a caravanei „Refacerea livezilor dobrogene” a fost Cerchezu. Acolo, elevii începuseră deja să planteze pomii, sub atenta supraveghere a viceprimarului localităţii Cerchezu, Ştefan Chelaru. „O să am grijă de pomul pe care l-am plantat. Vreau să crească mare şi să pot mânca fructe peste câţiva ani. Nu este prima dată când plantez, am experienţă de anul trecut, când am plantat piersici, cireşi şi vişini”, a spus Sebastian Marian Iftene, elev în clasa a VIII-a la Şcoala generală din Cerchezu. Autorităţile locale din Cerchezu şi-au propus să planteze 420 de pomi fructiferi în toată comuna, pentru că există teren disponibil. Ieri, o parte din puieţi s-au plantat în curtea şcolii generale, iar despre ceilalţi, vicele Ştefan Chelaru a declarat că urmează să fie plantaţi la biserici şi la restul unităţilor şcolare din satele aferente. După ce au plantat pomii fructiferi, copiii au primit câte o diplomă din partea şi CJC şi au semnat angajamente că vor avea grijă de copacii plantaţi. Caravana CJC s-a mai oprit ieri la Deleni şi în satul Olteni, ce aparţine de Independenţa.

„SĂNĂTATE CURATĂ” Alături de oamenii care au plantat pomi s-a aflat şi senatorul PSD Nicolae Moga. El a punctat importanţa derulării programului CJC de „Refacere a livezilor dobrogene”. „Ştim că CJC a plantat în judeţul Constanţa peste un milion de salcâmi şi mai are de plantat nouă milioane. La acest număr se adaugă alte câteva milioane de pomi fructiferi. Acţiunea aduce bucurie copiilor, dar cel mai important este că refacerea livezilor înseamnă că vom putea mânca fructe de la noi din ţară şi nu de la turci. Copiii noştri vor mânca mai sănătos”, a declarat senatorul Moga.



12