Senatul Universităţii „Ovidius” Constanţa s-a întrunit ieri după-amiază şi a decis în unanimitate ca pe 11 noiembrie să se organizeze un referendum pentru stabilirea modalităţii de alegere a noului rector al instituţiei de învăţământ superior. Conducerea instituţiei de învăţământ a anunţat că vor avea loc şi trei dezbateri publice pe marginea modalităţii de desemnare a rectorului (alegeri generale, cu vot universal şi secret sau pe bază de concurs public). Dezbaterile vor avea loc pe 17 şi 24 octombrie şi 1 noiembrie, toate de la ora 13.00, în Aula Magna din sediul universităţii din b-dul Mamaia nr. 124. Amintim că vinerea trecută, după mai multe ore de dezbateri, în Senatul Universităţii s-a stabilit că va fi organizat un referendum pentru alegerea noului rector, aşa cum spune Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Conform procedurilor în vigoare, înainte cu cel puţin 30 de zile de data evenimentului, pe site-ul universităţii trebuie publicată metodologia-cadru de organizare a referendumului pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului: fie prin concurs public, fie prin alegeri.