Referendum pentru depozitul de deşeuri mediu-radioactive

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anghel Saligny

Referendum pentru depozitul de deşeuri mediu-radioactive

Administrație 18 August 2011 / 00:00 495 accesări

CERTIFICAT DE URBANISM.• Locuitorii din Saligny îşi vor da cu părerea, prin intermediul unui referendum organizat de Primărie, despre oportunitatea construirii, pe plan local, a unui depozit final de deşeuri de slabă şi medie activitate, provenite de la Centrala Nucleară Electrică. Anunţul a fost făcut ieri, de primarul comunei, Gabriel Tătulescu, într-o conferinţă de presă, unde, alături de preşedintele Agenţiei Nucleare pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), Ion Năstăsescu, a anunţat că a eliberat, la începutul lunii august, certificatul de urmanism pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în vederea construirii depozitului final de deşeuri de slabă şi medie activitate. Gabriel Tătulescu a declarat că, deşi în legislaţie nu este prevăzută obligativitatea consultării populaţiei pentru acest tip de deşeuri, el va face toate demersurile necesare pentru ca locuitorii comunei să hotărască dacă acest depozit se va construi. „Cu siguranţă că, dacă populaţia îşi va da acordul, depozitul se va construi, dacă nu, nu”, a spus Tătulescu, care a mai spus că administraţia locală a negociat cu cei care vor construi depozitul, ANDR, posibilitatea de a investi în infrastructura comunei, lucru confirmat şi de preşedintele ANDR, care a spus: „Da, dacă vrem să avem acces la căi rutiere, canalizare sau apă, trebuie să ne implicăm în a investi în comună”. Pe de altă parte însă, acelaşi preşedinte al ANDR a spus foarte clar că aceeaşi consultare nu va avea loc şi în alte localităţi învecinate, gen oraşul Cernavodă, pentru că „nu suntem obligaţi, iar depozitul nu-i afectează”.

PRIMUL PAS. Tot preşedintele ANDR, Ion Năstăsescu, a spus: „Suntem obligaţi de către organizaţiile internaţionale din domeniu, de practicile internaţionale, de legislaţia internaţională, inclusiv de ultima directivă a Consiliului Europei care se referă la gestionarea deşeurilor să ne ocupăm de aceste deşeuri, care provin numai de la Centrala Nucleară Electrică, din activitatea curentă de la Unităţile 1 şi 2, care sunt în funcţie, dar aceste deşeuri vor proveni şi de la Unităţile 3 şi 4”. Năstăsescu a adăugat că acest certificat de urbanism este începutul unui drum care se va finaliza în 2019, dată la care va începe depozitarea deşeurilor, construcţia urmând să înceapă în 2016. „Aproape fiecare pas pe care îl facem noi în continuare să fie cunoscut de către autorităţile locale, de către directorii direcţiilor descentralizate ale ministerului care sunt direct implicate în autorizarea acestui depozit. În cadrul procesului de autorizare avem două etape: vrem să facem consultări cu publicul. Este procedura pentru aprobarea PUZ-ului, adică vrem ca cei din Consiliul Local Saligny să aprobe PUZ-ul, să-l introducă în Planul Urbanistic General şi acest lucru să fie cunoscut de populaţia din comună. Vrem un drum la vedere, să nu avem niciun fel de zonă obscură, trebuie să asigurăm populaţia că tot ce facem noi este în regulă, că nu există niciun fel de pericole”.

• DEŞEURI NEPERICULOASE • La rândul său, responsabilul de managementul deşeurilor radioactive, Vasile Simionov, a declarat că tipurile de deşeuri depozitate sunt produse în tot ce înseamnă activităţi de întreţinere, reparaţii şi exploatare a Centralei, altele decât cele care interferă direct cu reactorul propriu-zis. „Toate lavetele, combinezoanele, salopetele, hârtiile absorbante, sacii de plastic, anumite componente din echipamente, vane, robineţi, bucăţi de ţeavă, oricare material care a fost în zona activă sau în zona cu potenţial de contaminare sau iradiere cu excepţia zonei active, acolo unde sunt deşeurile înalt radioactive, sunt declarate ca deşeuri slab şi mediu active”, a spus Simionov.



12