Gruzia a anunţat că nu va recunoaşte acest referendum, pe care l-a catalogat drept "o provocare". Şi Statele Unite, Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi NATO au denunţat, la rîndul lor, organizarea referendumului, apreciind că acesta riscă să genereze o escaladare a violenţelor în regiune. Statele Unite îi acordă susţinere preşedintelui pro-occidental al Gruziei, Mihail Saakaşvili. La rîndul său, şeful diplomaţiei belgiene, Karel de Gucht, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a calificat referendumul drept "contraproductiv".

Referendumul are loc într-un moment dificil, cînd relaţiile dintre Gruzia şi Rusia traversează o perioadă de criză. Oseţia de Sud, situată pe malul estic al Mării Negre, este de mult timp o sursă de conflict în relaţiile ruso-gruzine. Teritoriul autonom este una dintre cele patru regiuni separatiste din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, alături de Abhazia, tot din Gruzia, Transnistria din Republica Moldova şi Nagorno Karabah, enclavă disputată între Armenia şi Azerbaidjan. Precum Transnistria, Oseţia de Sud speră să devină membră a Federaţiei Ruse.

Între timp, autorităţile ruse au ameninţat că vor dubla preţul gazelor livrate Gruziei şi au suspendat cursele aeriene, terestre şi maritime către Gruzia. Omologii de la Tbilisi acuză Moscova că utilizează sancţiunile economice şi viitorul referendum ca instrumente pentru "pedepsirea" Guvernului gruzin, care manifestă tendinţe pro-occidentale după venirea la putere a lui Mihail Saakaşvili, în anul 2004. De altfel şi ministrul gruzin al Afacerilor Externe, Guela Bejuaşvili, a acuzat Rusia că încearcă să desprindă şi să anexeze Oseţia de Sud şi Abhazia. Rusia, care nu percepe favorabil apropierea Gruziei de NATO, acuză autorităţile de la Tbilisi că doresc menţinerea superanităţii asupra Oseţiei şi Abhaziei prin forţă. Între 50.000 şi 100.000 de persoane din Oseţia de Sud s-au pronunţat deja în favoarea independenţei şi anexării la Oseţia de Nord, care este parte a Federaţiei Ruse. Majoritatea locuitorilor din Oseţia de Sud deţin deja paşapoarte ruseşti, utilizează rubla şi sînt protejaţi de trupele ruse de interpunere.

Limba osetă este foarte asemănătoare cu cea persană, iar majoritatea locuitorilor sînt creştini ortodicşi. După războiul cîştigat de ruşi împotriva Turciei în secolul al XVIII-lea, Oseţia a fost anexată de Imperiul Rus. Disputată între bolşevici şi ruşii "albi" (1919-1920), Oseţia a făcut parte ulterior din Republica Socialistă Sovietică Montană. În decembrie 1922, Lenin a creat regiunea autonomă Oseţia de Sud, inclusă în Gruzia sovietică. În 1924, Republica Montană a fost desfiinţată, iar Oseţia de Nord a fost integrată în Republica Rusă. Oseţia de Sud s-a autoproclamat "republică sovietică" la 10 decembrie 1990, decizie respinsă de Parlamentul gruzin care susţinea independenţa şi care a decretat dizolvarea regiunii autonome, redenumită Kartlia centrală. La 7 ianuarie 1991, preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov a anulat măsurile luate de gruzini şi a trimis întăriri trupelor sovietice staţionate în Oseţia, unde naţionaliştii gruzini şi locuitorii din regiune erau în conflict. Forţele separatiste osete i-au înfrînt pe gruzini, iar la 19 ianuarie 1992 Oseţia de Sud s-a pronunţat, prin referendum, pentru independenţă şi alipirea la Oseţia de Nord. În urma unui acord de încetare a focului încheiat în iunie 1992 între preşedintele rus Boris Elţîn şi cel gruzin Eduard Şevardnadze, a fost creată o forţă de interpunere tripartită, formată din soldaţi oseţi, gruzini şi ruşi. Aceasta a fost desfăşurată de-a lungul frontierei dintre Gruzia şi Osetia de Sud, pentru a menţine actuala configuraţie geo-politică.