Preşedintele Traian Băsescu a participat ieri la lucrările celei de-a doua zile a Şcolii de Vară a femeilor democrate. Discursul de aproape 45 de minute rostit de şeful statului în faţa fostelor colege de partid a fost sorbit cuvînt cu cuvînt de un auditoriu docil, care nu a observat că liniile generale ale monologului prezidenţial seamănă izbitor cu un discurs rostit anul trecut, la şcoala de vară a tinerilor democraţi. Marea diferenţă dintre cele două speechuri rostite la diferenţă de un an este tonul mai dur de anul acesta, generat probabil de faptul că PD nu mai este la Guvernare. Anul trecut, Băsescu i-a muştruluit părinteşte pe guvernanţi, în timp ce anul acesta i-a păruit de-a dreptul pe membrii executivului. Ca şi anul trecut, Băsescu a declarat că statul român nu s-a modernizat şi că descentralizarea continuă să rămînă doar un proiect pe hîrtie. El şi-a asumat întîrzierile şi eşecul reformei administrative, atribuind deopotrivă vina Palatului Victoria. Aşa cum a spus tinerilor pedişti, Băsescu le-a comunicat şi femeilor PD că încă sînt lacune legislative şi constituţionale în ce priveşte relaţia interinstituţională dintre puterile statului şi a repus pe tapet necesitatea împrospătării clasei politice. \"Statul nostru este similar statului lui Ceauşescu. Aveam înainte direcţii subordonate direct ministerelor, le avem şi acum. Aveam înainte inspectorate de învăţămînt fără responsabilităţi faţă de comunitate, le avem şi acum. Aveam înainte direcţii de sănătate, la fel le avem şi acum. Asta probează ineficienţa acestui sistem\", a spus ieri şeful statului, la fel ca în 2006. Singurele elemente de noutate din discursul de anul acesta al preşedintelui Băsescu se referă la subiecte de actualitate ca alegerile europarlamentare şi necesitatea introducerii votului uninominal. Băsescu a anunţat ieri că va convoca referendum pentru votul uninominal în aceeaşi zi cu euroalegerile, dacă pînă atunci Parlamentul nu va adopta o lege electorală care să introducă acest sistem de vot. \"Ceea ce ştiu cu certitudine este că, în lipsa unei legi electorale care să introducă votul uninominal, cu 30 de zile înainte, voi emite decretul de organizare a unui referendum în aceeaşi zi cu organizarea alegerilor europene. Un referendum care să reglementeze introducerea votului uninominal\", a declarat preşedintele. Tot în faţa fostelor colege de partid, Băsescu a declarat că premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost \"partenerul care l-a trădat\" şi şi-a exprimat speranţa că va avea pe viitor un partener la Palatul Victoria care să modernizeze România. El a criticat faptul că Executivul se laudă cu creşterea economică din ultimii ani, susţinînd că Guvernul nu are nicio legătură cu mersul economiei. „Un guvern poate acum să facă să nu meargă economia instituind sisteme fiscale sau tot felul de bariere. Economia românească este preponderent privată, iar sectorul privat îşi optimizează la maximum efortul. (...) Creşterea economică în momentul de faţă nu mai ţine de Guvern. Au transpirat de s-au topit încercînd să împingă economia\", a mai spus preşedintele.