Referendumul pe Justiţie cerut de Klaus Iohannis, avizat de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Referendumul pe Justiţie cerut de Klaus Iohannis, avizat de Parlament

Politică 07 Februarie 2017 / 11:53 666 accesări

Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat marți aviz pozitiv în unanimitate solicitării președintelui Klaus Iohannis privind declanșarea procedurilor pentru organizarea unui referendum național. Reprezentații PNL și USR s-au declarat de acord cu emiterea unui aviz favorabil, susținând că solicitarea președintelui este justificată și întemeiată.

Deputatul UDMR Marton Arpad a spus că și el este de acord cu emiterea unui aviz favorabil, dar cu observații legate de felul cum ar trebui să decurgă acest referendum. Șerban Nicolae (PSD), președintele Comisiei juridice a Senatului, a menționat că cele două comisii vor da un aviz tehnic solicitării președintelui pronunțându-se pe legalitate, iar din acest punct de vedere susține avizul favorabil. În schimb, el a arătat că un astfel de referendum nu e necesar, iar în proiectul de buget pe acest an nu sunt prevăzuți cei 250 de milioane de lei, bani care vor fi cheltuiți pentru referendum.



12