Intenţia preşedintelui ţării, Traian Băsescu, de a organiza un referendum pentru revizuirea Constituţiei în ziua alegerilor locale din 2012 nu este privită cu ochi buni de organizaţiile nonguvernamentale. Fundaţia Horia Rusu consideră că propunerea lui Traian Băsescu este o nouă manipulare a opiniei publice. Fundaţia precizează că preşedintele manipulează opinia publică doar pentru obţinerea unor avantaje electorale. Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, constituită la iniţiativa Fundaţiei Horia Rusu, declară: „O Constituţie nu poate fi tratată ca nota de subsol, adică pusă pe lista de puncte de bifat, în aceeaşi procedură cu cea de alegere a funcţiilor de reprezentativitate a comunităţilor locale. Constituţia este prea importantă pentru a fi „rezolvată” de o comisie prezidenţială şi de o hotărâre de Guvern. Constituţia interesează întreaga societate, precum şi următoarele 2 - 3 generaţii, aşadar a confisca acest proiect şi a-l utiliza ca levier politic şi electoral al unei singure forţe politice, cu ignorarea celorlalţi vectori sociali, este cel puţin inadecvat. De altfel, adevărul acestei afirmaţii este dovedit cu prisosinţă de modul în care s-a iniţiat şi dezvoltat proiectul de Constituţie al Fundaţiei Horia Rusu, care a reunit, în decursul timpului, toate curentele politice şi doctrinare, şi care a revelat o mare varietate de probleme, soluţii şi modele de urmat”. Pe de altă parte, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că este „absolut nevoie” de o nouă reorganizare administrativă a României, punct susţinut de preşedinte în revizuirea Constituţiei, Blaga apreciind că acest lucru trebuie făcut de „toate forţele politice”, dar „niciodată pe criterii etnice”.